18.7 C
București
vineri, 5 martie 2021

Elena Udrea, după ce procurorii DNA cer condamnarea ei la 12 ani de închisoare. „Am fost prima de după Ceauseşcu care a investit în turism”

Elena Udrea a fost prezentă marţi la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a da explicaţii în dosarul de corupţie privind finanţarea campaniei electorale. Fostul ministru al Dezvoltării a reacţionat, după ce DNA a cerut o pedeapsă de 12 ani de închisoare cu executare.

„Este nedreaptă şi ciudată aprecierea procurorului. Sunt nevinovată şi am încercat să dovedesc că acuzaţiile sunt nedrepte şi neprobate.

Am fost prima şi singura de după Nicolae Ceauseşcu care a investit în turismul romanesc”, a declarat Elena Udrea, conform Ziare.com.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat, marţi seara, pronunţarea în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, pe data de 16 februarie, la ora 12.

Decizia pe care instanţa o va da în acest caz este în faza de fond şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul se află pe rolul instanţelor din mai 2017, notează sursa citată.

Elena Udrea, după ce procurorii DNA cer condamnarea ei la 12 ani de închisoare. Acuzaţiile la adresa fostului ministru
Procurorii DNA au 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea şi 15 ani pentru Ioana Băsescu în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. De cealaltă parte, avocaţii au cerut achitarea inculpaţilor care şi-au susţinut nevinovăţia.

DNA a cerut judecătorului să o condamne pe Elena Udrea la pedeapsa maximă – 12 ani de închisoare cu executare, pentru instigare la luare de mită şi instigare la spălare a banilor.

„Declaraţia dată de Elena Udrea este o declarație preconstituită, cu scopul de a denatura adevărul. Din comportamentul avut pe parcursul declaraţiei, a arătat că nu înțelege şi nu respecta cadrul şi solemnitatea pretoriului, confundând sala de judecată cu sala unei conferinţe de presa”, a acuzat procurorul DNA.

De asemenea, procurorul anticorupţie a cerut ca Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte, să fie condamnată la 15 ani de închisoare.

„Aveţi în vedere ca limitele de pedeapsă pentru delapidare în Codul vechi sunt de la 5 la 15 ani. Orientaţi pedeapsa spre maximum. Când a comis fapta, avea calitatea de fiică a preşedintelui în funcţie.

Modalitatea în care ea a recurs la o asemenea modalitate de a delapida o societate a statului român indică necesitatea unei pedepsei exemplare. Pentru că are şi fapte în concurs, vă solicităm să orientaţi pedepsele spre maximum special şi pentru celelalte”, a fost solicitarea DNA în cazul fiicei fostului preşedinte Traian Băsescu.

Totodată, DNA a cerut o pedeapsă orientată spre maximum şi în cazul afaceristului Dan Andronic, judecat pentru mărturie mincinoasă. Pentru această infracţiune, limitele de pedeapsă sunt de la unu la cinci ani de închisoare. Procurorul a cerut instanţei să anuleze suspendarea primită de Dan Andronic – de trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale Băneasa – pentru ca omul de afaceri să execute pedeapsa în penitenciar.

Viorel Iliescuhttps://viorel.ro
Fondatorul ziarelor All for Romania si The Press, marketing manager al Agentiei de Presa A.M. Press si fondator al CloudX Digital Agency.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate