Emilia Ghinescu a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din viața ei. „Băiatul meu plângea și îmi spunea de ce se întâmplă asta”

Emilia Ghinescu este una din cele mai apreciate artiste de muzică de petrecere din România. Alături de Nicu Paleru aceasta a reușit să îi distreze pe fanii genului ani de-a rândul. Cu toate acestea, puțini sunt cei care cunosc povestea de viață a artistei.

Emilia s-a căsătorit la vârsta de 18 ani cu un bărbat mai mare cu 10 ani decât ea. Aceștia au stat împreună preț de șapte ani de zile și au doi copii: un băiat și o fată.

Emilia Ghinescu a trecut prin clipe extrem de grele

Artista de muzică populară a trecut prin momente extrem de dificile atunci când a ales să se despartă de soțul ei. Prezentă în cadrul unei emisiuni televizate, cântăreața a povestit prin ce a trecut pe atunci și ce i-a cerut în nenumărate rânduri fiul acesteia.

„Când m-am despărțit de tatăl lor, am discutat cu băiatul meu că între prieteni, i-am explicat situația, el a știut ce s-a întâmplat și ce va fi în viitor.

I-am explicat că o să fie liber să aleagă oricând unde va vrea să meargă. Nu mi-a fost deloc ușor. Au fost momente în care băiatul meu plângea și îmi spunea de ce se întâmplă asta. Cel mai greu mi-a fost când mi-a zis: măcar pentru mine, întoarce-te la el! Atunci a fost cel mai greu”, a declarat Emilia Ghinescu, cu lacrimi în ochi.

Nici copilăria artistei nu a fost una tocmai liniștită. Cântăreața a avut parte de un tată violent și nu de puține ori a fost nevoită să fugă de acasă.

Ce relație există între actualul soț al artistei și copiii acesteia

După doar doi ani de la divorț, Emilia Ghinescu l-a întâlnit pe Sebastian Albăstoiu. Artista susține că bărbatul i-a acceptat pe cei doi copii ai ei și au o relație minunată. În plus cei doi au devenit și ei părinții unei fetițe pe nume Anastasia.

„Când l-am cunoscut pe Sebastian, nu l-am obligat pe fiul meu să vină la mine. L-am lăsat pe el să vină la noi, să se împrietenească cu Sebi, să nu vadă în el un dușman, să nu fie gelos. Copilul meu a venit atunci când a simțit el.

Nu orice femeie care a avut o căsnicie cu doi copii poate să mai întâlnească pe cineva care s-o iubească și să-mi iubească copiii așa cum a făcut Sebastian. Mi-a iubit copiii că și cum ar fi fost copiii lui. Fetița mea îi spune tata”, a mai declarat Emilia Ghinescu.

Cine este Emilia Ghinescu

Emilia Ghinescu s-a născut pe 20 noiembrie 1978, la Pitești. Aceasta a ajuns să fie una dintre interpretele de muzică populară, care a reuşit să se facă plăcută datorită firii sale deschise şi modeste, apreciată datorită vocii şi a pasiunii pe care o pune în cântec.

Artista a dat naștere la șapte albume cu orchestra, are nenumărate colaborări cu Nicu Paleru și se află în topul preferințelor românilor pentru evenimente.

Deși a trecut prin clipe grele, Emilia Ghinescu a reușit să obțină tot ce și-a dorit atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Cântăreața are o carieră de succes, o căsnicie minunată și trei copii extraordinari, Andrei Roberto, Erika Maria și Anastasia.