9.1 C
București
marți, 23 februarie 2021

Femeie din Bucureşti, amendată pentru o reclamaţie făcută vecinilor care renovau apartamentul

Întâmplare de-a dreptul comică petrecută în Capitală. O femeie din Bucureşti a fost amendată pentru o reclamaţie făcută vecinilor din cauza zgomotului produs de aceștia care renovau apartamentul. Întâmplarea s-a petrecut în lună martie a anului trecut, atunci când reclamanta s-a ales cu o amendă de 1.500 de lei pentru apelarea nejustificată a serviciului de urgenţă 112.

Chiar dacă femeia a cerut anularea amenzii, Judecătoria Sectorului 1 a menţinut sancţiunea aplicată de către organele de lege.

Amendată pentru o reclamaţie făcută vecinilor care renovau apartamentul

Poliţiştii au amendat o femeie din Bucureşti cu 1.500 de lei, după ce aceasta reclamase vecinii, din cauza zgomotului care se auzea pentru că aceştia renovau apartamentul. Iar Judecătoria Sectorului 1 a menţinut sancţiunea aplicată femeii pentru apelarea nejustificată a serviciului de urgenţă 112.

Femeia, care fusese amendata în lună martie a anului trecut, a contestat sancţiunea şi a cerut anularea. Ea a arătat în proces, că în martie 2020, în jurul orei 12.00, se pregătea să îl culce pe copilul în vârstă de doi ani, dar la unul dintre apartamentele învecinate se efectuau lucrări de construcţie care produceau un zgomot infernal.

„Zgomotul provocat de lucrările efectuate nu era unul în limite rezonabile (nici măcar cum este clasicul zgomot de bormaşină), ci era provocat, cel mai probabil, de spargerea unui tavan/perete cu un aparat contondent”, scrie în contestaţia făcută de femeie. Ea a mai arătat că „nu era prima dată când vecinii respectivi efectuează lucrări de construcţie care provoacă zgomote şi disconfort foarte mari, petenta nefiind singura persoană care a apelat la 112 din acest motiv”.

Bucureşteanca a mai scris în contestaţia de anulare a amenzii că „nu a urmărit în niciun moment alertarea nejustificată a autorităţilor, din contră, apelul la 112 a avut drept scop solicitarea concursului forţei coercitive a statului, pentru a-i fi respectat dreptul de a convieţui în linişte alături de fiul său de numai 2 ani”.

Judecătoria Sectorului 1 a menţinut sancţiunea aplicată

Din nefericire pentru ea, Judecătoria Sectorului 1 a menţinut decizia iniţială şi nu i-a anulat amenda.

„Zgomotul determinat de efectuarea lucrărilor de construcţie poate atrage răspunderea contravenţională a persoanelor în cauză numai în ipoteza în care lucrările de construcţie sunt efectuate în timpul programului de linişte”. „Deşi, efectuarea acestor lucrări produce un zgomot deranjant pentru ceilalţi locatari, chiar şi în afara programului de linişte, petenta trebuie să conştientizeze că locuieşte şi cu alte persoane care au dreptul de a întreprinde acţiunile necesare pentru renovarea unităţilor locative, în pofida faptului că îi crează un oarecare disconfort”, a arătat judecătorul de la Judecătoria Sectorului 1.

Acelaşi judecător a mai punctat că „prin apelarea serviciului 112, petenta nu a învederat o situaţie în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul”. „Având în vedere că petenta nu se afla într-o situaţie în care să-i fie periclitata viaţa, integritatea corporală ori sănătatea, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul, aceasta apelând serviciul de urgenţă doar pentru că era incomodată de lucrările de renovare efectuate în afara programului de linişte, instanţă apreciază că a avut loc o alertare falsă (n.a. a serviciului de urgenţă) în sensul art. 32 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 34/2008”, se mai arăta în sentinţa Judecătoriei Sector 1, care nu este definitivă.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate