Fermier german, conaționalilor revoltați condițiile de cazare ale muncitorilor români: ”Crezi că au o problemă cu asta? Acasă au drumuri neasfaltate și case dărăpănate, fără canalizare”

revoltați că românii trăiesc în condiții mizere, într-o plantație de sparanghel

Condițiile de trai oferite românilor care muncesc la o fermă de sparanghel din Germania au atras atenția locuitorilor din Baden-Wurttenberg, care au alertat un cotidian local.

”Suntem în Germania sau Bangladesh?”, s-a revoltat cel care a sesizat situația, iar reporterii ajunși la fața locului i-au dat dreptate.

”De fapt, cazarea nu pare foarte primitoare. Rulote vechi, cocioabe din tablă ondulată și containere sunt aliniate într-un spațiu foarte mic, cu canapele uzate și biciclete șubrede între ele. Apa se adună în bălți”, descriu jurnaliștii germani ce-au găsit la ferma unde muncesc  românii.

Contactat de ziar, fermierul Markus Leicht se ofensează: ”Mă enervează că oamenii se plâng fără să cunoască fondul problemei”, spune el.

El s-a apărat de critici și spune că a intenționat să construiască o nouă clădire pentru muncitori, dar a renunțat pentru că era o acțiune prea costisitoare.

”Oamenii trăiesc la ei acasă în cele mai simple condiții”, spune Leicht, care spune că a vizitat localitățile din care provin muncitorii români, din jurul Sibiului.

Fermierul spune că a văzut drumuri neasfaltate, case dărăpănate, fără canalizare și conducte supraterane de gaz. El mai susține că mulți copii nici nu merg la școală.

Publicația ”Turnul Sfatului” din Sibiu a contactat Ambasada României în Germania, pentru a vedea cum pot fi ajutați muncitorii sibieni din această fermă.

Mihaela Mădălina Tuleu, atașat pe probleme de muncă și sociale pentru RF Germania și Austria, susține că a alertat Ministerul Federal al Muncii și Afacerilor Sociale, dar și centrele de consiliere pentru muncitorii sezonieri.