Fetiță de 8 luni, găsită de tată moartă în pătuț, după două diagnostice greșite. „E primul meu copil, să-l pierd în halul ăsta”

Dramă sfâşietoare pentru doi tineri din Maramureş. Fetiţa lor de opt luni a murit subit, după ce a fost diagnosticată cu o banală răceală. Copila avea de fapt pneumonie. Părinţii acuză medicii de la Spitalul Judeţean din Baia Mare că au tratat-o superficial. Explicaţia doctorilor e scandaloasă: nu poţi interna toţi copiii, iar lucrurile mai scapă de sub control. Este o tragedie cu repetiţie. Săptămâna trecută, un băieţel a murit în acelaşi spital, în aceleaşi condiţii suspecte.

Anais avea doar opt luni şi era la primii paşi în viaţă. Din nefericire şi ultimii. Vineri, fetiţa a început să se simtă rău.

Mamă: A început să aibă o febră până la aproape 39. Peste noapte a făcut febră de 40.

Dimineaţa, părinţii au dus-o la Spitalul Judeţean din Baia Mare. Mama spune că fetiţa era letargică şi avea febră 40.

Mamă: Plângea mai tare, a început să vomite. A început să fie tot mai rău. În cabinet mi-au spus că nu este caz de urgenţă. La febră de 40 nu e caz de urgenţă? Nu e caz de internare?

Diagnosticul a venit scurt.

Mamă: Roşu în gât şi puteţi pleca acasă!

Cu plasa plină cu medicamente, s-au întors acasă.

Mamă: Fata spre seară a fost tot mai rău. N-a mai mâncat, n-a mai băut. Respira mai greu. Am zis: Hai, că încerc la medicul de familie!

Medicul de familie i-a pus un alt diagnostic – bronşită. Iniţial, i-a prescris tratament injectabil dar i-a avertizat pe părinţi o că soluţia ar putea să-i declanşeze o reacţie alergică. Speriată, mama a refuzat, aşa că doctorul i-a dat un alt antibiotic oral. Ieri dimineaţă, tatăl a găsit copilul fără suflare în pătuţ.

Mamă: Nu se face aşa ceva părinţilor…Nu ieşiţi din spital dacă copilul dumneavostră nu …are măcar două zâmbete. E primul meu copil…să-l pierd în halul ăsta…

Doi bebeluşi, morţi în condiţii suspecte într-o singură săptămână
După doi medici şi două diagnostice diferite – laringe inflamat şi bronşită, raportul medicului legist arată că…. Anais avea pneumonie! Ce spun doctorii care au tratat-o? Medicul de familie nu comentează cazul. Iar spitalul….

Medic spital Baia Mare: Dacă vin 100 de copii la UPU, nu poţi să-i internezi pe toţi. Sunt situaţii când lucrurile scapă de sub control.

Drama nu e singulară. În acelaşi spital, în urmă cu o săptămână, a mai murit un bebeluş tot de opt luni. Ar fi ajuns la UPU Pediatrie și a fost trimis acasă cu tratament. Părinţii s-au întors cu el la urgenţe, dar la trei ore de la internare copilul a murit. Spitalul a deschis o anchetă după cele două decese.