Filmul accidentului teribil din Iaşi în care o femeie şi-a călcat din greşeală cu maşina băieţelul de 2 ani, în timp ce parca: ”Mama e distrusă”

Tragedie cumplită într-o comună din judeţul Iaşi. Un băieţel de numai doi a fost omorât din greşeală, de propria mamă. Femeia în vârstă de 23 de ani parca în curte o dubiţă şi nu a observat că băieţelul ei se afla singur, pe o alee.

A chemat o vecină care este asistentă, dar nici femeia, nici medicii SMURD veniţi de la Iaşi nu au reuşit să-l salveze pe copil. Atenţie, urmează detalii cu puternic impact emoţional!

Scenele teribile au avut loc în comuna Scânteia.

”Aici cum am auzit, cu spatele… mamă! Nici nu vreau să mă gândesc ce e acum în sufletul ei şi cum… nu ştiu!”

Mădălin Ţăranum, IPJ Iaşi: Femeia a sesizat faptul că în timp ce făcea manevre cu o autoutilitară în curtea casei sale a acroşat din greşeală copilul, provocându-i diverse leziuni.

Mama copilului a strigat disperată după ajutor când şi-a văzut băieţelul de doi ani plin de sânge. A sunat la 112, iar între timp a chemat o asistentă medicală care locuia în apropiere.

Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi: Aceasta a găsit copilul în stop cardio-respirator post-traumatic, a început manevrele de resuscitare astfel încât la ajungerea echipei cu medic de la SMURD se efectuau manevre de resuscitare, însă copilul era în stop.

Mama băieţelului este distrusă de durere

Mai bine de o oră au încercat şi medicii SMURD să repornească inima băieţelului. Dar nu au reuşit. O întreagă familie este acum zdrobită de durere. Cei doi părinţi mai au încă două fetiţe, iar vecinii spun că sunt oameni muncitori, care nu au creat niciodată probleme.

”Nu-mi vine a crede!”

”Eu ca tata v-am arătat când am auzit… tremuram! Am zis, Doamne! Nici nu vreau să mă gândesc!”

”Ferească Dumnezeu pe toată lumea! Cel puţin pe mama care s-a întâmplat nenorocirea! E distrusă… cred că e…Necazul când vine nu poţi să fugi de el!”

Poliţia a deschis o anchetă după moartea băieţului, iar mama este cercetată pentru ucidere din culpă.