Florin Călinescu a dezvăluit cum a învins cancerul

Florin Călinescu, extrem de discret când vine vorba de viaţa personală, a acceptat să susţină o campanie de informare şi conştientizare privind cancerul de piele. Astfel, vedeta Pro TV a dezvăluit că la rândul lui a primit acest diagnostic şi a reuşit să-l depăşească apelând la microchirurgia Mohs.

Florin Călinescu a fost diagnosticat cu carcinom bazocelular sau, popular spus, cancer de piele. O tumoră localizată la nivelul nasului, care semăna cu o bubă la început, care a crescut lent în dimensiune, iar în ultima fază a început să ulcereze şi părea că nu se vindecă.

„Acum vreo câţiva ani am găsit o chestie ciudată la nas, m-am prezentat la doctor şi era o formă uşoară din zona oncologică. Poţi să fii Ioana d’Arc şi Hercule la un loc şi tot ţi se înmoaie puţin genunchii. Nu cred că este cineva de pe planeta asta care să zică: Ce am?! Cancer?! Mişto! Să desfacem şampania!“, a declarat Călinescu într-un clip publicat de clinica la care a fost operat, Dr. Leventer Centre din Bucureşti.

Călinescu a precizat că a ales microchirurgia Mohs pentru că este cea mai rapidă variantă: „Nu mai treci prin teroarea aşteptării, 2-3 săptămâni, aşa afli pe loc rezultatele biopsiilor şi aşa poţi să afli pe loc şi că e bine. Asta, psihic, te scuteşte de un chin şi de un calvar. E o poveste care nu te omoară, dar netratată îţi mănâncă tot ţesutul. N-am o problemă… până la oncologic! Acolo intri într-un malaxor al destinului pe care nu-l doresc nimănui“.

Călinescu a subliniat că în prezent starea lui de sănătate este bună, însă a făcut-o în stilul caracteristic: „Acum sunt bine, dar vreun an de zile nu cred că ar fi fost plăcut să mă vadă cineva. În primul rând, timp de trei luni am avut nasul triplu, ziceai că m-am bătut cu Mayweather“.

Continuarea pe adevarul.ro


APRECIAZA ARTICOLUL !