25.3 C
București
marți, 3 august 2021

Foarte trist! Oana, mărturisire dureroasă după ce Marius Elisei din păcate s-a cuplat cu o altă femeie: Acum sigur va avea ocazia să aibă al doilea copil!

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit cu puțin timp înainte de Crăciun, iar cel care a făcut primul pas a fost chiar bărbatul, care a plecat de acasă.

Motivele exacte ale despărțirii nu s-au știu exact de la început, deși în primele sale declarații Oana Roman a dat de înțeles că nu a fost decizia ei, în plus a susținut că a făcut totul pentru a face căsnicia să meargă în continuare.

„Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorința mea. Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie, n-a fost de ajuns. Am înțeles că nu se mai poate merge mai departe și o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieții profesionale cât și personale.

Cred că e cea mai bună decizie și cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am și să-mi văd de viața mea”, a spus Oana Roman, într-una din primele sale declarații despre despărțirea de Marius Elisei.

Zilele trecute însă a fost aruncată bomba! Soțul Oanei Roman se pare că are deja o nouă relație , iar acesta ar fi fost principalul motiv al despărțirii celor doi. Apropiații sunt cei care au dat și primele informații.

”El are o nouă relație și este cam îndrăgostit. Noua iubită este înstărită. A cunoscut-o pe social media si au discutat o lună non-stop. El a făcut apoi destul de hotărât pasul decisiv, nu a stat prea mult pe gânduri.

Marius și-a petrecut sărbătorile de iarnă alături de noua sa iubită. Probabil că Oana bănuia, fiindcă femeile simt acest lucru.

A văzut şi ea că soțul ei este din ce în ce mai absent. Dar nu i-a zis nimic, nu i-a reproşat nimic lui Marius poate fiindcă a sperat până în ultima clipă că totul va fi doar o toană de bărbat aflat într-o criză a vârstei de mijloc”, au declarat apropiați ai fiicei lui Petre Roman, pentru playtech.ro .

Oana Roman are interzis de la medici să mai facă un copil

Lucrurile sunt clare și pentru Oana Roman, care zilele trecute, în emisiunea ”Trăiri alături de Andreea Mantea” a vorbit despre vechile sale probleme medicale pe care le-a avut după nașterea fetiței sale, Izabela.

Atunci, Oana Roman a fost la un pas de moarte, după ce a făcut septicemie, iar din cauza repetatelor operații, medicii i-au interzis să mai rămână însărcinată.

Oana Roman a povestit că s-a consolat cu acest gând, deși și-ar mai fi dorit un copil, însă soțul ei nu s-a împăcat niciodată cu ideea că nu va fi tată din nou. Până acum!

”Eu nu mai am voie să fac un copil. Din cauza operației pe care o am, e imposibil. Mi-aș mai fi dorit unul, mai ales că Izabela este un copil atât de cuminte. Dar, doctorul mi-a zis foarte clar că nu se mai poate.

Și am uitat… spre frustrarea lui Marius, care își mai dorește un copil și acum va avea ocazia să și-l facă”, a spus Oana Roman, cu un zâmbet amar pe chip, în emisiunea ”Trairi alaturi de Andreea Mantea”.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate