Fondatorul DEX online a dat în judecată ministerul Educației pentru că refuză să-i înscrie copilul în clasa pregătitoare

Cătălin Frâncu, inginer de software, unul dintre fondatorii platformei DEX online, a dat în judecată ministerul Educației și a făcut și o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Motivul demersului său: copilul lui nu este acceptat în clasa pregătitoare pentru că împlinește 6 ani pe 3 ianuarie 2023, în acest caz, iar legea spune că pot fi înscriși doar cei care împlinesc această vârstă până la 31 decembrie 2022.

Tatăl consideră regula absurdă și a făcut o petiție online prin care să găsească alți părinți în aceeași situație. A adunat până acum peste 290 de semnături.

Conform legii, el urmează să intre în clasa zero în 2023, iar în clasa I în 2024, la 7 ani și 8 luni. Asta înseamnă cu 18 luni mai tîrziu decît am intrat eu (la 6 ani și 2 luni, ca mulți alții din generația mea)”, a povestit Cătălin Frâncu pe blogul său.

În România, pot intra în clasa zero doar copiii care au împlinit 6 ani până la momentul începerii școlii. Există o excepție acceptată de lege: pot face o solicitare scrisă părinții ai căror copii împlinesc această vârstă până la finalul anului calendaristic și doar dacă ”dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare”.

”Fiul nostru este născut pe 3 ianuarie, așadar cu trei zile după data-limită. La cinci ani și un pic, el citește fluent, socotește și scrie (nu caligrafic, dar împărțirea în litere este perfectă).

Catalin Frâncu a făcut petiții, memorandumuri, a avut discuții la Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și a fost de fiecare dată refuzat pe același motiv: legea nu permite.

Articolul din Legea Educației Naționale la care fac cele două instituții referire spune că ”pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic”. Adică în primele luni de clasă pregătitoare.

Cu toate acestea, chiar dacă din 2012 și până în 2019 exista aceeași lege, cu același articol pe care îl invocă autoritățile azi, metodologia elaborată de minister permitea, după avizul psihologului, să fie înscriși la pregătitoare și copiii care împlineau 6 ani după 31 decembrie.

2020 a fost primul an în care nu au mai permis acest lucru, într-o primă fază. Apoi, în urma cererilor, au făcut o derogare prin care a fost posibil ca părinții să-și poată duce la școală și copiii care nu făceau 6 ani până la finalul anului.

Doar în București, erau în această situație în 2020 în jur de 190 de copii. Și în anii anteriori până în 200 de copii se aflau în această situație: nu aveau vârsta, dar erau declarați apți pentru a intra la școală.

Cum în cei șapte ani cât a fost permisă înscrierea acestor copii nimeni nu a contestat acest lucru înseamnă că decizia a fost una justă, este concluzia bucureșteanului.

Prin urmare, refuzul de a-i înscrie pe acești copii la școală intră în conflict cu ”dreptul la educație” garantat de Constituție. De aceea Cătălin Frâncu a decis să dea ministerul în judecată și a apelat la procedura judiciară rapidă – ordonanța președințială – să oblige ministerul la evaluarea psihosomatică a copilului său, în vederea intrării la pregătitoare din anul școlar 2022-2023.

Dacă experții consideră că dezvoltarea sa psihosomatică permite intrarea la școală, atunci va următorul pas va fi anularea prevederilor privind vârsta din metodologie.

Există încă un precedent. În 2021, Curta de Apel București a fost sesizată cu un caz aproape identic și a admis cererea de anulare a dispozițiilor din Metodologia de înscriere la școală aferentă anului 2021-2022. Hotărârea nu este încă definitivă, Ministerul poate depune recurs.

Cătălin Frâncu spune că familia sa a făcut un efort pentru a stimula curiozitatea copilului său și că acesta este pregătit de etapa următoare, doar că autoritățile îi spun că ”trebuie să se mai joace cu mașinuțele un an”:

”Acum Statul ne spune că, cumva, aceasta este vina noastră, iar copilul trebuie înregimentat, ciopârțit pe patul lui Procust, ca să nu iasă în afara rândurilor.

Fiului nostru îi este negată educația, cu ștampilă de la minister. Implicația este clară: dacă limitele legii se contrazic cu interesul superior al copilului, limitele legii au întîietate”, spune Cătălin Frâncu, pe blogul său.

Mai multe țări din Europa, printre care Anglia, Austria, Grecia, Italia, Franța, Danemarca, Elveția, Norvegia, Olanda, Scoția și Spania, permit ca cei mici să meargă la școală și de la vârste sub 6 ani.