Fostul Premier, Mesaj Bizar Despre Cea Mai Neagră Zi Din Viața Lui. În Perioada Scursă De Atunci A Devenit De Două Ori Bunic Și De Două Ori Socru Mare

Pe 20 iunie s-au împlinit 10 ani de când Adrian Năstase a încercat să se sinu.cidă. În aceeași zi fusese condamnat definitiv la doi ani de închi.soare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”. Fostul premier nu poate uita acele clipe și a scris, ca în fiecare an, un mesaj pe blog.

În cei 10 ani scurși de la nefericitul eveniment, lui Adrian Năstase i s-au născut doi nepoți pe care îi adoră.

Adrian Năstase, mesaj bizar la 10 ani de la ziua fatidică
„Am considerat că în 20 iunie eu am început o a doua viaţă. Semnele pe care le port pe corp arată că a fost un lucru foarte adevărat. Glonţul acela a trecut la un milimetru de carotidă.
Lucrurile sunt parţial aşa cum au fost descrise. A fost o şansa că aveam revolverul în buzunarul stâng şi l-am scos cu mâna stângă. Ofiţerul de poliţie era în faţa mea. (…)

Din păcate sau din fericire, scoţând revolverul cu mâna stângă, înainte să-l schimb în mâna dreaptă, ofiţerul s-a repezit şi m-a dărâmat. În final, am reuşit cu mâna stângă să îndrept revolverul spre mine, dintr-un unghi foarte ciudat, de jos, şi încercând să-l protejez şi pe el.

Aş vrea să-i mulţumesc acelui ofiţer de poliţie. Îi datorez şi lui faptul că stăm acum de vorbă” a mai declarat Adrian Năstase”, povestea, Adrian Năstase, în trecut, despre momentul din 20 iunie 2012.

Deși și-a dorit să uite acea zi, amintirile îl chinuiesc și în fiecare an „comemorează” actul pe care l-a comis.

„Au trecut zece ani de atunci. Uitasem semnificația acestei zile. O pusesem într-un sertar și aruncasem cheia. Cu tot cu Băsescu, Morar, Stanciu, Ionuț Matei. O prietenă mi-a reamintit-o printr-un mesaj. Și îmi revin amintirile. Anunțarea deciziei, telefonul lui Rus, decizia mea. În sfârsit…

Iar apoi „intelectualii lui Băsescu”, din față blocului, mânjiti în derâdere cu ketchup. Și decizia mea de a nu merge, ca un bătrân chinez, pe malul râului, asteptând semnele justiției divine”, a scris Adrian Năstase, pe blog.

Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de înch.isoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

După condamnarea sa, doi ofiţeri de poliţie au mers la locuinţa lui Năstase, pentru a pune în executare mandatul şi a-l duce la penitenciar. La scurt timp după venirea celor doi ofiţeri, fostul premier a încercat să se sinu.cidă, la locuinţa sa din strada Zambaccian, cu un revolver Smith &Wesson, calibru 38 special.

Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca în 20 iunie 2012 şi operat o zi mai târziu, rămânând în unitatea medicală până în 26 iunie, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova, pentru executarea pedepsei.

În 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.