Fostul preot Daniel Balas a avut o abordare critică față de ritualurile elaborate și deseori costisitoare care au loc după moartea unei persoane. Într-un clip postat pe Facebook, el a împărtășit experiențe personale din perioada când era paroh în Ivrinezu Mic, Constanța, descriind scenarii elaborate la cimitir și în timpul parastaselor, care, în opinia sa, nu aduc niciun beneficiu real sufletului defunctului.
Experiența sa îl face să remarcă contrastul între extravaganța și opulența manifestată în astfel de evenimente și lipsa de atenție sau afecțiune oferită persoanei respective în timpul vieții. El povestește despre un eveniment la care a participat, unde opulența și afișarea bogăției erau evidente, în ciuda faptului că aceste gesturi nu au fost reflectate în viața cotidiană a persoanei decedate.
Balas critică faptul că deseori oamenii investesc sume mari de bani în pomeni și ritualuri funerare, dar neglijează să ofere afecțiune și atenție persoanelor dragi în timpul vieții lor. Acest lucru este ilustrat prin întrebările retorice adresate familiei defunctului, întrebând dacă acesta a beneficiat de astfel de atenții în timpul vieții.
Fostul preot subliniază că adevărata valoare nu se găsește în ritualuri elaborate sau în bunuri materiale donate în numele celui decedat, ci în comuniunea permanentă cu persoana respectivă și în cererea de iertare pentru eventualele greșeli sau neglijențe. El sugerează că păstrarea legăturii cu cei plecați prin comuniune și iertare este mult mai benefică decât ritualurile exterioare și materiale. Balas îndeamnă la o reevaluare a modului în care societatea românească privește și tratează moartea și memoria celor decedați, subliniind importanța unor gesturi sincere și personale, precum iertarea și pomenirea afectuoasă, în locul manifestărilor opulente și superficiale.
El critică tendința de a exagera ritualurile funerare și de a face din acestea un spectacol public, subliniind că astfel de acțiuni nu sunt de folos sufletului decedatului. În schimb, propune o abordare mai introspectivă și mai sinceră, care implică păstrarea unei legături spirituale cu cei plecați și recunoașterea contribuției lor la viața celor rămași.
