Fostul sef al Postei Romane, executat silit. Afacerea de milioane de euro s-a prabusit, dupa ce a a fost pe cai mari

• Fostul sef al Directiei Regionale de Posta Iasi a intrat in colaps financiar cu firma pe care a controlat-o vreme de peste 20 de ani • Autoritatile fiscale au trecut la executarea silita din cauza datoriilor de aproape 2 milioane de euro pe care le-a facut in ultima perioada, prejudiciind astfel numerosi parteneri de afaceri • Incepand din 1993, societatea s-a ocupat la inceput cu lucrari agricole, apoi s-a reprofilat pe comercializarea de produse metalurgice, iar apoi a produs inclusiv caramizi si a comercializat materiale de constructii, insa acum, terenurile si halele de productie aflate in zona Rediu sunt vandute in cadrul unor licitatii publice • Radu Hara Mironeanu a urcat rapid pe scara ierarhica, ajungand al doilea din cadrul Companiei Nationale Posta Romana, unde s-a ocupat de gestionarea departamentului administrativ, a intrat in gratiile mai multor oameni de afaceri si a coordonat contracte importante ale Postei Romane

Compania cu ajutorul careia fostul sef al Regionalei de Posta Iasi a rulat milioane de euro de-a lungul timpului a intrat in colaps financiar. Vara MR, societatea infiintata in anii 1993 de Radu Hara Mironeanu, a acumulat datorii de aproape doua milioane de euro, iar autoritatile fiscale au trecut la executarea silita a societatii care detine suprafete importante de teren in zona Rediu din Iasi, teren pe care sunt amplasate numeroase hale si utilaje industriale.

S-a ajuns aici dupa mai multi ani in care Vara MR, controlata de Radu Hara Mironeanu si Beatrice Otilia Hara, a facut imprumuturi in banci si a cumparat bunuri pe care nu le-a mai achitat ulterior, iar, pe deasupra, nu au mai fost platite darile catre stat timp indelungat. Drept urmare, au fost facute mai multe proceduri juridice in urma carora lichidatorii judiciari au hotarat executarea silita a companiei si au fost scoase la vanzare bunurile acesteia.

Este vorba despre o hala de productie tevi metalice cu suprafata construita de 866,61 mp, împreuna cu teren intravilan cu suprafata de 1.971 mp pe care se afla echipament tehnologic ce include linia de productie cu calibrare, sudare si linie de formare, aceasta fiind evaluata la pretul de 1.196.900 lei.

Mai mult, se forteaza inclusiv vanzarea a doua cladiri hala cu suprafetele de aproximativ 850 mp fiecare si cu teren intravilan de 1.900 mp fiecare, amplasate în intravilanul localitatii Horlesti din comuna Rediu, acestea fiind estimate la 425.200 lei.

Una dintre aceste hale a fost adjudecata deja de catre un anume Vasile Nichitean. Vanzarile au fost organizate dupa o lunga perioada in care autoritatile au asteptat o intentie din partea administratorilor de a respecta planul de reorganizare.

„Având în vedere faptul ca societatea debitoare nu si-a respectat obligatiile asumate prin Planul de reorganizare depus la dosarul cauzei, judecatorul sindic a aprobat propunerea administratorului judiciar privind deschiderea procedurii de faliment prin Sentinta civila nr. 698 din data de 18.04.2012, pronuntata de Tribunalul Iasi”, se arata in rezolutia lichidatorului judiciar al Vara MR.

Citeste si: Scandalos!

 » Sursa: bzi.ro


APRECIAZA ARTICOLUL !