-5.9 C
București
marți, 19 ianuarie 2021

Fuego, în doliu! Mesaj emoționant pentru regretata Doina Păuleanu

Fuego este în doliu. Pe numele său real Paul Surugiu, el a pierdut o persoană dragă, chiar înainte de Crăciun. A făcut anunţul pe pagina sa de Facebook.

În mesajul emoţionant, postat pe reţeaua de socializare, este vorba despre Doina Păuleanu, director la Muzeul de Artă din Constanța. El şi-a exprimat sentimentele faţă de persoana care i-a fost mentor.

„Sunt trist și șocat! Ne-a părăsit unul dintre cei mai importanți oameni de cultură din România, un mare critic de artă, doamna mea dragă, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța. Tare mă doare sufletul și-mi pare rău, pentru că e fulgerător și fără drept de apel! Doamna Doina Păuleanu mi-a fost aproape în ultimii ani.

M-a învățat să iubesc arta mai mult, mi-a oferit încredere și mi-a spus că picturile mele sunt frumoase și că trebuie să le arăt și grație ei am avut curajul să spun oamenilor că una dintre pasiunile mele e pictura. Totodată, mi-a fost aproape la multe din expozițiile mele din țară, în calitate de curator, fiind membru de onoare al proiectului meu ART BY FUEGO”, a scris Fuego, pe contul său de Facebook.

„O mare valoare a acestei țări”
Se ştie că Paul Surugiu a fost destul de apropiat de Doina Păuleanu şi a învăţat multe lucruri de la aceasta.

„Am iubit-o enorm pentru inteligența ei, pentru câte am avut de aflat de la ea, pentru faptul că m-a sprijinit și m-a încurajat și mi-a dat aripi să zbor și să merg mai departe. Râsul și umorul ei, optimismul și pasiunea pentru frumos erau molipsitoare. O sunăm uneori și ne pierdeam în discuții interminabile despre pictori, artă și valori.

Ea a fost o mare valoare a acestei țări, un reper atunci când vorbești despre arta plastică în țara noastră. Autoare a numeroase volume, critic reputat și un intelectual rasat, a dovedit lumii și-o va face în continuare prin volumele sale și prin muncă asiduă, că oamenii speciali n-au nevoie de prea mult pentru a face performanță – omenia, seriozitatea, cunoaşterea, inteligenta, curiozitatea şi înţelepciunea fiind suficiente!

Era o enciclopedie și-mi va fi tare, tare dor de dumneaei! Rămâneți cu bine, bună doamnă Doina Păuleanu! Vă voi iubi mereu!, a mai adăugat acesta.

Viorel Iliescuhttps://viorel.ro
Fondatorul ziarelor All for Romania si The Press, marketing manager al Agentiei de Presa A.M. Press si fondator al CloudX Digital Agency.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate