De ce un influent general FSB, responsabil de menţinerea fostelor republici sovietice pe orbita Rusiei, a fost aruncat de Putin în închisoare

General-colonelul Serghei Beseda, şeful Serviciului 5 al FSB, este după gratii în închisoarea Lefortovo. Încarcerarea unui membru de un rang atât de înalt din serviciul informativ al FSB într-una dintre cele mai cunoscute închisori din Moscova, nu este o procedură operaţională standard, scrie jurnalistul rus Andrei Soldatov, în publicația The Moscow Times.

Beseda a fost plasat în arest la domiciliu în martie, la câteva zile de la începutul războiului din Ucraina. Șef al Serviciului V al FSB, generalul Beseda era responsabil, între altele, de furnizarea de informaţii despre Ucraina.

FSB a încercat să minimizeze evenimentul, prezentând arestarea lui Beseda drept o banală interogare a influentului general-colonel.

Arestarea lui Beseda reprezintă un bun indicator al modului în care războiul a schimbat relaţia dintre Vladimir Putin şi serviciile secrete rusești. Există informaţii că Beseda plăteşte pentru faptul că s-a certat cu liderul de la Kremlin, scrie jurnalistul rus, care dă asigurări că sursele sale sunt cât se poate de sigure.

Potrivit lui Soldatov, Serviciul V este singurul departament creat de Putin în cadrul FSB în perioada în care a condus această agenţie de spionaj, între 25 iulie 1998 şi 9 august 1999.

Sarcina Serviciului V consta în supravegherea secţiilor regionale responsabile de recrutarea cetăţenilor străini. Aşadar, departamentul a primit de la început un mandat larg de spionaj în fosta Uniune Sovietică reprezentând unul din mijloacele prin care Putin încerca să menţină fostele republici sovietice pe orbita Rusiei, iar Serghei Beseda a fost considerat unul dintre cei mai de încredere generali ai lui conducătorului de la Kremlin.

Cine este generalul-colonel Serghei Beseda
Serghei Beseda, în vârstă de 68 de ani, şi-a început cariera în Departamentul pentru Operaţiuni de Contrainformaţii, crema FSB. Ulterior a fost promovat în funcţia de adjunct al lui Valentin Klimenko, şeful secţiei responsabile de contracararea operaţiunilor CIA la Moscova.

În mod ironic, Klimenko a fost, în deceniul 1990-2000 şi pentru puţină vreme după anul 2000, unul dintre principalele contacte de legătură pentru staţia CIA din Moscova.

În 2003, direcţia creată de Putin a devenit un departament complet. Pe lângă continuarea activităţilor în fosta Uniune Sovietică, noul departament a primit o nouă sarcină, una sensibilă, şi anume să preia rolul lui Klimenko. Beseda, în calitate de fost adjunct al lui Klimenko, a fost pus la conducerea noului departament.

Activitatea departamentului, transformat ulterior în Serviciul V al FSB, a fost una dezastruoasă. Ofiţerii lui Beseda au fost prinşi în flagrant peste tot, din Abhazia până în Republica Moldova şi trecând prin Ucraina, unde Beseda s-a deplasat personal în timpul protestelor masive din 2013/2014. Dar, cu toate acestea, Putin l-a păstrat pe Beseda în preajma sa – până la acest război.

Există mai multe explicaţii pentru a explica de ce Putin a decis abia acum să scape de Beseda.

Unii spun că general-colonelul plăteşte pentru informaţiile proaste furnizate înainte de lansarea invaziei din Ucraina. Dar, în interiorul FSB, se spune că motivul ţine de eşecul acestuia de a crea şi finanţa o opoziţie pro-Kremlin la Kiev. În orice caz, potrivit unor surse apropiate dosarului, acesta este motivul invocat în partea oficială din anchetă.

Putin avea mai multe opțiuni la dispoziție pentru a scăpa de Beseda. L-ar fi putut concedia, aşa cum a făcut cu Roman Gavrilov, adjunctul comandantului Gărzii Naţionale. L-ar fi putut transfera într-un alt departament, aşa cum a făcut acum câţiva ani cu generalul Oleg Siromolotov,numit vice-ministru de Externe pe probleme de terorism.

În schimb, Putin l-a plasat pe Beseda, sub un nume fals, în Lefortovo, singura închisoare din Rusia aflată sub controlul FSB, un loc cu o reputaţie înfiorătoare încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945). Închisoarea încă are un poligon de tragere subteran cu găuri vizibile de la gloanţele trase în timpul epurărilor lui Stalin.

Cea mai probabilă explicaţie este aceea că Serviciul V-lea era încă responsabil de menţinerea contactelor oficiale cu CIA. Mulţi oficiali de la Moscova s-au întrebat de ce informaţiile lansate de americani înainte de război erau atât de precise, iar acest aspect ar fi putut adânci climatul de neîncredere deja existent la Kremlin. Iar când Putin devine paranoic, atunci începe să caute trădători în locurile şi în instituţiile despre care se ştie că au contacte oficiale cu serviciile secrete americane.