Ghepardul observă un fotograf dormind în sălbăticie – Se apropie de el, dar nu pentru a-l mânca

Unii oameni iubesc animalele atât de mult, încât vor face aproape orice ca să le întâlnească.

Nu contează cât de periculos ar putea fi – chiar dacă asta înseamnă să dormi lângă un ghepard.
Dolph C. Volker este unul dintre acei oameni. El este un iubitor de animale cu specializare în zoologie.

“Totul a început după ce mi-a văzut primul câine sfârşind în braţele mele. Acest lucru m-a schimbat.

Viaţa are o semnificaţie aparte acum. Repetitivă, dar plină de compasiune, iubire şi respect “, explică el pe canalul său de YouTube.

Dragostea sa pentru animale a căpătat noi valenţe după ce a devenit voluntar în rezervaţia Cheetah Experience din Africa de Sud.

Cheetah Experience este un adăpost natural care asigură protecţia şi perpetuarea speciilor aflate pe cale de dispariţie.

Volker, care locuieşte în S.U.A. şi are un loc de muncă cu normă întreagă, îşi economiseşte

toţi banii şi zilele de concediu, astfel încât să-şi poată petrece timpul liber făcând voluntariat la The Cheetah Experience.

Şi-a făcut mulţi prieteni în rezervaţie, inclusiv un ghepard numit Eden.

La început, Volker era destul de înspăimântat să fie atât de aproape de gheparzi.

L-a cunoscut pe Eden atunci când ghepardul s-a apropiat de el în timp ce stătea întins pe iarbă sub un copac.
Eden a înţeles în cele din urmă că Volker nu este un om rău şi a hotărât să i se alăture.

S-a aşezat lângă bărbat şi a început să toarcă cu un sforăit gros şi înfundat. Acum cei doi sunt cei mai buni prieteni.

Stau deseori împreună, iar Volker îl lasă pe Eden să îl lingă sau să se joace cu părul lui.

Bărbatul mărturiseşte că nu a reuşit niciodată să se apropie atât de repede de un leu, leopard, tigru, sau chiar de o pumă,

însă cu Eden a trăit o experienţă uimitoare pentru că acesta a ajuns să-l perceapă ca pe un semen de-al său.

Încrederea supremă se manifestă în momentul în care un animal sălbatic se simte îndeajuns de confortabil încât să-şi arate vulnerabilitatea.

Arată atât de liniştit şi relaxat în prezenţa lui! Este adorabil. Iar faptul că acestui bărbat nu îi este frică de gheparzi este incredibil.

El admite că mai poartă încă urmele unor zgârieturi, însă acestea nu au fost făcute de Eden din furie.

„Nu ştiam că gheparzii sunt speciali. M-am îndrăgostit de ei.

Sunt o specie incredibilă care merită cu adevărat ajutor, sprijin şi protecţie”, spune Volker.

De aceea Volker îşi dedică atât de mult timp pentru a sta în preajma gheparzilor şi a interacţiona cu ei.

Canalul său de YouTube este plin cu videoclipuri în care Volker apare alături de prietenii săi gheparzii.

Volker s-a apropiat atât de mult de aceste animale maiestuoase, încât chiar el se autointitulează „Cel care vorbeşte cu gheparzii”.

Mesajul pe care ar trebui să-l înţelegem este acela că astfel de animale pot fi iubitoare, pot interacţiona cu omul cât se poate de natural şi îl pot răsplăti cu multă afecţiune.

Îl puteţi urmări pe Volker şi întâlnirea lui cu Eden în videoclipul de mai jos.


APRECIAZA ARTICOLUL !