0.4 C
București
joi, 28 ianuarie 2021

Gina Pistol a avut prima „întâlnire” cu bebelușul! Imaginea care a emoționat pe toată lumea

Chiar dacă mai sunt peste două luni când își va putea ține fetița în brațe, Gina Pistol a avut deja prima „întâlnire” cu bebelușul. Acest lucru s-a întâmplat grație unei aplicații care i-a prezentat-o Ginei Pistol pe fetița ei și alui Smiley.

Doar zece săptămâni o mai despart pe Gina Pistol de marele moment în care va aduce pe lume o fetiță. Vedeta așteaptă cu nerăbdare să își strângă bebelușul în brațe, însă până atunci a aruncat o mică privire la ce se întâmplă cu cea mică. Atât Gina, cât și Smiley vor deveni părinți pentru prima dată și abia așteaptă venirea pe lume a copilașului lor.

Gina Pistol și-a emoționat fanii din mediul online. Iubita lui Smiley a avut parte de o primă „întâlnire” cu fetița lor. Cu ajutorul unei aplicații, viitoarea mămică a reușit să vadă cum „arată” cea mică. Este vorba de aplicația care îți spune cum „arată” bebelușul în funcție de vârsta sarcinii.

Vedeta a introdus toate datele necesare, iar aplicația a generat o imagine cu bebelușul, care potrivit rezultatelor este asemenea unui „dovlecel de iarnă”, cântărind 1500-1700 de grame. Gina Pistol s-a arătat extrem de mulțumită de rezultat, iar fanii au fost și ei cuceriți de imaginea virtuală a bebelușului.

Vedeta nu a mai stat pe gânduri și a împărtășit rezultatul cu urmăritorii din mediul online. Mai mult, frumoasa prezentatoare a emisiunii „Chefi la cuțite” a declarat că aplicația a urcat, irevocabil, pe locul unu în preferințele ei.

Gina și Smiley, părinți pentru prima oară
Gina Pistol se află în cel de-al treilea trimestru de sarcină și așteaptă cu nerăbdare marele moment când va naște. Vede este extrem de fericită și se bucură de toate momentele pe care le trăiește la maximum. Și aceasta mai ales că nu credea că va avea parte de această experiență, după spusele unor medici.

Anul trecut, la sfârșitul lui septembrie, viitorii părinți au postat un video emoționant în care au făcut publică marea veste și au anunțat și sexul bebelușului.

„Noi acum înseamnă trei! În urma unor analize medicale, acum câţiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoţii, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate şi am stiut că totul este bine…

Când i-am auzit prima dată inima bătând, mi-a fugit pământul de sub picioare, aveam confirmarea că va fi bine. A fost o surpriză că am rămas însărcinată”, a declarat Gina Pistol, în urmă cu ceva timp.

Iar acum, încântarea blondinei este cu atât mai mare, după ce Gina Pistol a avut prima „întâlnire” virtuală cu bebelușul.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate