Turiști care au găsit o plajă sălbatică în Thassos: „Două bărci închiriate de români au poposit acolo cu ocupanții urlând”

Destul de mulți dintre turiștii români care ajung în vacanță în Grecia se plâng de obiceiurile unora dintre conaționalii pe care îi întâlnesc. De aceea, unii îi evită și caută locuri izolate, pe plaje sălbatice.

Numai că asta n-ar fi suficient, după experiența pe care o relatează cineva pe Facebook:

„După recomandările primite la poza făcută de la Mănăstire, am decis să mergem la plaja neamenajată de jos.

Într-adevăr, drumul până jos este neprietenos, treci de 3 ori peste un mic pârâu însă fără probleme. Odată ajuns acolo, descoperi una dintre cele mai liniștite și curate ape de pe insulă.

Lume puțină, erau 4-5 umbrele pe toată plajă. Ne-am ales un loc cu nisip în partea de sus, am montat mica “tabăra”, adică umbrela de pescuit din dotare și două prosoape. Mâncare și băutură ne-am adus, întrucât nu există nimic acolo jos.

În apă sunt pietre mici la intrare și pietre mai mari pe măsura ce avansezi. Foarte mișto pentru scufundări, etc.

Per total, o zi de plajă reușită. Am avut o singură experiența neplăcuta, două bărci închiriate de români ce au “poposit” acolo, făcând gălăgie, urlând, țipând, sărind în apă de parcă erau la Costinești.

Mai lipsea maneaua și era complet. Știți voi care sunteți. Să vă fie rușine. Mie îmi este pentru voi.”, a scris acesta pe Forum Thassos.

În comentarii, autorul postării precizează că este vorba despre Plaja Livadi.

Despre Plaja Livadi
Plaja Livadi este situată la aproximativ 38km de Limenas (capitala insulei Thassos) si 12km de Potos, chiar langa Mănăstirea Arhanghelului Michael. Plaja este înconjurată de munți, este o plajă cu nisip și pietre. Plaja Arsanas este exact lângă și se poate ajunge înot sau pe un drum neasfaltat.

Drumul până aici nu este asfaltat, dar se poate ajunge cu orice mașină. Este o plajă perfectă pentru luna august, nu foarte mulți turiști vin aici.

Atenție la viespi, dacă lăsați mâncare neacoperită!

Este o plajă sălbatică, nu vă așteptați la bar, șezlonguri și umbreluțe.

Plaja/ intrarea în apă: sunt foarte multe pietre (e chiar recomandat pentru snorkeling, dar nu am recomanda această plajă pentru copii, mai ales daca sunt mici).

Parcare sub măslini, nu este nimic amenajat dar e loc suficient, potrivit Grecia de week-end.