Iarna se întoarce în forță, vine un val de aer polar. Unde lovesc ninsorile, ce ne așteaptă

Dacă în weekend am avut parte de o căldură neobișnuită, încă de la începutul săptămânii iarna se va întoarce. Temperaturile scad radical, acestea fiind mai mici, chiar și cu 15 grade Celsius. În ceea ce privește vremea la munte, aici sunt așteptate ninsori, iar în celelalte zone sunt așteptate precipitații mixte.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a explicat pentru România TV cum va fi vremea în această săptămână:

„Vorbim de o răcire semnificativă de duminică, în special în partea de vest, acolo unde valorile de temperaturi vor fi considerabil scăzute. Inclusiv în Capitală este posibil să avem pe parcursul zilei de luni precipitații care în orele serii să devină mixte.

Răcirea este una semnificativă. Mai ales la munte, vom avea precipitații sub formă de ninsoare, vântul va sufla tare, va viscoli și va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului care vor spori senzația de frig. Vitezele la rafală vor putea depăși 45 – 60 de km/h”.

Astfel conform meteorologilor pe 12 decembrie, luni, vremea se va răci accentuat, fiind mai rece în regiunile intercarpatice și totodată ceva mai apropiată de normalul termic al acestei perioade în rest. Va ninge în zonele de munte, cerul va prezenta înnorări, iar în regiunile sudice și sud-estice, cu atât mai mult în timpul serii și noaptea, se vor semnala precipitații pe alocuri, acestea fiind la început predominant sub formă de ploaie, ca mai apoi să devină mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, însă la munte va avea și unele intensificări, cu atât mai mult în zona înaltă, acolo unde rafalele pot depăși 60 – 70 km/h, spulberând zăpada. Totodată temperaturile maxime se vor încadra între minus 2 grade Celsius în Dealurile Crișanei și circa 10 grade Celsius pe litoral și în Deltă. Minimele vor fi cuprinse în general între minus 9 și 1 grad Celsius.

De asemenea izolat se va forma și ceața. În capitală se va face frig, iar cerul va fi înnorat. Spre seară, în prima parte a nopții vor fi precipitații slabe mixte, iar vântul va fi moderat. Cât despre temperatura maximă, aceasta se va situa în jurul valorii de 7 grade Celsius, iar minima va fi între minus 2 și zero grade.