Iași. Un candidat l-a alergat pe polițistul care tocmai l-a picat la examenul pentru permisul auto

0

Nesuportând să fie picat la examenul auto, un ieșean a reacționat cum i-a fost lui mai bine să-și verse năduful, pe polițistul examinator…

Incidentul a avut loc în urmă cu trei ani, în iunie 2018, când un agent șef adjunct de poliție a fost agresat de un candidat la examenul auto, după ce l-a declarat respins. Doar intervenția martorilor a făcut ca lucrurile să nu degenereze, scrie Ziarul de Iași.

Candidatul nu a respectat un indicator ”Cedează trecerea” atunci când a intrat într-o intersecție, moment în care polițistul a apăsat pedala de frână și i-a cerut să tragă pe dreapta, aducându-i la cunoștință că a picat la examen.

Numai că bărbatul căzut nu a fost de acord și a izbucnit într-un acces de furie; a început să țipe și să-l amenințe  pe polițist, îndreptându-se către acesta cu pumnii ridicați.

Polițistul s-a ferit pentru a nu fi lovit, iar conflictul a fost stins chiar de către șoferul căruia candidatul nu-i acordase prioritate în intersecție, care s-a interpus între polițist și agresor.

Ținând cont de faptul că nu avea antecedente penale, judecătorii l-au condamnat pe candidatul agresor la o amendă penală de 6.000 de lei sau 200 de zile de închisoare în cazul neplății. Sentinţa nu este definitivă, cazul intrând pe rolul Curţii de Apel Iași.

Spune ce crezi