Iată 3 ceaiuri care întăresc plămânii!

Pentru a avea plămânii sănătoși, este necesar să adopți anumite obiceiuri.

Printre altele, este bine să renunți la fumat, să eviți mediile toxice sau poluate, să faci multă mișcare, să-ți îngrijești sistemul imunitar și să consumi ceaiuri care întăresc plămânii.

De multe ori aceste organe vitale sunt afectate de boli severe – bronșită, astm, infecții – ce necesită tratamente medicamentoase. Pe lângă tratamentul prescris de medic, poți apela și la aceste ceaiuri care întăresc plămânii.

1. Ceai de cimbru și urzică

Ingrediente: 1 lingură de cimbru (30 g), 1 lingură de urzică uscată (30 g), 1 cană de apă (200 ml), 1 lingură de miere (30 g).

Mod de preparare: Poţi găsi urzică şi cimbru pentru prepararea ceaiului în orice magazin naturist. Aceste ingrediente sunt vândute de obicei în pungi ce cântăresc între 300 și 500 g şi sunt foarte convenabile.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să pui apa la fiert. Ca întotdeauna, recomandăm folosirea unui ceainic de ceramică sau a unui ibric, deoarece aluminiul sau alte metale nu conservă proprietățile medicinale ale ceaiului la fel de bine.

Atunci când apa clocotește, adaugă cimbrul şi urzica şi lasă-le să fiarbă la foc mic timp 15-20 de minute. La final, lasă ceaiul să mai stea încă 10 minute până se răceşte.

Adăugă lingura de miere şi bea-l încet, având grijă să inhalezi aburii de la ceai. Este foarte liniștitor. Poţi bea două căni pe zi.

2. Ceai medicinal din pătlagină, fenicul şi balsam de lămâie

Ingrediente: 1 lingură de balsam de lămâie, 1 lingură de pătlagină, 1 lingură de fenicul, 1 cană de apă (200 ml), 2 linguri de miere.

Mod de preparare: Pune apa la fiert. Când dă în clocot, adaugă toate cele trei ingrediente: pătlagina, balsamul de lămâie şi feniculul.

Lasă-le să fiarbă la foc mic timp de 20 de minute, apoi lasă ceaiul la infuzat pentru încă 10 minute.

Acest ceai va avea un gust puternic din cauza pătlaginii, motiv pentru care îți recomandăm să adaugi două linguri de miere.

În ciuda aromei intense, este indicat să bei acest ceai de trei ori pe zi deoarece este excelent pentru detoxifierea organismului şi reducerea inflamațiilor.

3. Ceai de tei și ceai verde, printre cele mai bune ceaiuri care întăresc plămânii

Ingrediente: 1 lingură de ceai verde, 1 lingură de tei, 1 cană de apă (200 ml), o lingură de miere.

Mod de preparare: Este atât de simplu: fierbe apa şi adaugă ceaiul verde şi teiul. Lasă ceaiul la infuzat timp de 10 minute.

Toarnă lichidul în cana ta preferată şi adăugă mierea. Este delicios şi perfect pentru a fi servit la micul dejun!