Îndrăgit cântăreţ de muzică populară, în stare gravă. Viaţa artistului atârnă de un fir de aţă

La doar 47 de ani, cântăreţul argeşean Ionel Lazăr trece printr-o cumpănă cumplită, după ce mai multe tumori i-au invadat organismul.

Un cunoscut cântăreţ de muzică populară din zona Argeşului a fost diagnosticat cu tumori maligne la nivelul rectului, vezicii urinare, ficatului şi plămânilor. În urmă cu un an şi jumate, artistul a observat că a slăbit brusc 20 kg.

Nu s-a dus imediat la medic punând pierderea rapidă în greutate pe seama stresului. Când, în sfârşit, a ajuns la medic şi i s-a stabilit diagnosticul, acesta a căzut ca un trăsnet asupra lui. Era vorba despre o tumoră avansată.

A fost supus unei intervenţii chirurgicale de eliminare a tumorii, iar în timpul operaţiei chirurgul a constatat prezenţa altor tumori localizate în mai multe organe.

”Slăbisem în ultimul timp, am crezut că e de la oboseală, nunţi, de la munca în gospodărie, dar era vorba despre o boală imprevizibilă pe care o duc de un an jumate. Am avut o tumoră pe care am descoperit-o foarte târziu. Când m-am operat, medicii au constatat că au apărut şi alte tumori la vezica urinară, pulmon şi ficat. Acum am fost operat a doua oară şi sunt pe patul spitalului Fundeni. Doamne, să mă fac şi eu bine, câte zile oi avea… viaţa mea e în mâinile lui Dumnezeu. De un an jumate n-am mai putut să dorm, acum mi-a făcut domnul doctor nişte calmante pentru somn”, a mărturisit cântăreţul pentru Star Popular.

Îndrăgit cântăreţ de muzică populară, în stare gravă

Tumorile i-au fost extirpate, iar în prezent face radioterapie.

”M-a adus mama mea de cântec popular, Mariana Birică, la un doctor foarte bun la Fundeni, la domnul doctor Cirimbei Ciprian. Cred că mă va pune pe picioare după cum vad, cred că sunt spre bine. Am făcut două şedinţe de radioterapie, mai am patru până sâmbătă. M-am rugat la Dumnezeu, cânt şi la biserică, am zis că, Doamne, viaţa mea e în mâinile Tale, să mă ajute şi pe mine câte zile mai am să trăiesc. Ce or vrea Dumnezeu şi doctorii”, a mai mărturisit Ionel Bebe Lazar.

Cântăreţul este şocat de cum a ajuns să arate după ce a slăbit 20 kg. Chiar dacă slăbirea aceasta drastică s-a produs cu mult timp în urmă, Ionel lazăr nu s-a obişnuit încă cu imaginea pe care o vede în oglindă.

”Am slăbit 20 kg! Când mă văd în halul ăsta, nu-mi vine să cred că sunt eu. Am vrut acum să mă bărbieresc şi m-am văzut slab mort. De mâncat am început să mănânc. Tratamentul îşi va face efectul probabil”, a mai spus Ionel Lazar.

Ionel Lazăr va urma tratamente costisitoare, iar prietenii i-au sărit în ajutor făcând apel pe reţelele sociale la cei care vor să dea o mână de ajutor.

Cont deschis la BCR: (transfer bancar)

RO 43 RNCB 0853 0580 4876 0001 – Lazar Ionel