Italia. Două românce au scandalizat un întreg oraș după ce s-a aflat cum înșelau bătrâni bogați

0

Două femei de naţionalitate română, mamă şi fiică, în vârstă de 44 şi 21 de ani au reușit să mai pună o cărămidă la bunul nostru renume în Italia, scandalizând opinia publică, după ce s-a descoperit că foloseau somnifere pentru a adormi persoane vârstnice pe care apoi le deposedau de banii şi bunuri.

Cele două au fost reţinute zilele trecute în Sanremo, Italia, fiind suspectate de comiterea mai multor furturi care aveau ca victime persoane în vârstă.

Femeile au comis prima faptă pe 11 februarie 2021, când au profitat de faptul că o bătrână în vârstă de 87 de ani, cu dificultăţi de vedere, a căzut la pământ.

Româncele s-au oferit să o ajute, dar bătrâna a realizat după plecarea acestora că îi dispăruse portofelul şi o pungă cu bani.

Ulterior, cele două și-au perfecționat modul de operare. Pe 26 mai, i-au promis unei pensionare, în vârstă de 85 de ani, că-i aduc un câine pentru a-i ţine companie.

Era doar un pretext pentru a putea pătrunde în casa femeii. Așa că, în timp ce discutau la o cafea, au profitat de o clipă de neatenție din partea gazdei și i-au strecurat acesteia un somnifer în ceașcă. Victima a resimțit imediat o stare de somnolenţă, amorţeală a membrelor şi ameţeli.

Acela a fost momentul în care hoațele au luat cheile de la o cantină deţinută de bătrână şi i-au furat mai multe bunuri. Dar, femeia nu a realizat ce i s-a întâmplat. Așa că le-a primit din nou în casa ei pe românce.

Iar acestea nu au ezitat să îi administreze din nou somnifere. De această dată i-au furat un plic cu câteva sute de euro, potrivit publicaţiei La Stampa.

Bătrâna a observat, însă, lipsa banilor şi a alertat autorităţile.

Carabinierii au demarat o anchetă în acest caz, iar în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, au descoperit că cele două femei, mamă şi fiică, au comis mai multe furturi în localitatea italiană Sanremo, victime fiind cu predilecţie persoanele vârstnice.

Spune ce crezi