Iulian Juncănaru, fost concurent Chefi la Cuțite, a murit. Povestea emoționantă de viață a dentistului: „Ca să fac facultate, munceam vara în Italia”

Dentistul Iulian Juncănaru, fost concurent Chefi la cuțite, a murit! În septembrie 2020, Iulian Juncănaru participa la Chefi la cuțite pentru a-și demonstra măiestria în bucătărie, ocazie cu care a relatat o parte din povestea sa emoționantă de viață. Dentistul Iulian Juncănaru povestea la Chefi la cuțite că provine dintr-o familie modestă și pentru a reuși să facă facultate, toată vara muncea în Italia.

În sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite’, Cătălin Scărlătescu și-a dorit să aibă parte de un concurent de meserie medic dentist, iar dorința s-a împlinit atunci când și-a făcut apariția Iulian Juncănaru. Cu lacrimi în ochi, tânărul medic din Neamț își povestea atunci viața și îi emoționa nu doar pe concurenți, ci și pe jurați și pe Gina Pistol.

Dentistul Iulian Juncănaru de la Chefi la cuțite a murit

Dentistul Iulian Juncănaru de la Chefi la cuțite a murit. Deși nu a fost anunțată oficial cauza morții, potrivit prietenilor de pe Facebook, medicul a fost găsit fără suflare în propria locuință. Deocamdată nu se știe dacă suferea de vreo boală anume, ce i-ar fi putut cauza decesul.

Iulian Juncănaru este plâns de sute de prieteni, în anturajul său regăsindu-se și multe vedete cu care mergea adesea la evenimente mondene și petreceri.

„Juncanaru Iulian, Cerul să se bucure de tine, prietene! Din #OmulÎnger ai devenit #ÎngerulOmului! Veghează-ne și zâmbește-ne de acolo, doctore! Odihnește-l Doamne în Sânul lui Avraam!„

Cum o sa uitam clipele petrecute , cum ai lăsat toate realizările tale și toate eforturile depuse ? Prea tânăr ai părăsit aceasta viata și ai lăsat un gol imens familiei și prietenilor . Dumnezeu sa aibă grija de sufletul tău! Drum lin printre îngeri drag prieten!

Drum lin spre stele copil minunat și prieten adevărat ! Prea devreme ! Prea tânăr ! Dumnezeu să te ierte și să te așeze lângă tatăl tău ! Vei rămâne veșnic în inimile noastre!”, au scris prietenii pe contul de Facebook al lui Iulian Juncănaru.

„You are going to be missed! We talked yesterday, we laughed as always. Rip Juncanaru Iulian„, a postat și Joaquin Bonilla pe Facebook.

Dentistul Iulian Juncănaru a murit. Ce povestea medicul la Chefi la cuțite

Juncănaru Iulian a venit în sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite’ de la Antena 1 ca să demonstreze că pasiunea pentru gătit te poate ajuta să transformi rețetele simple în adevărate delicii! Cu o rețetă de mușchiuleț de porc cu sos de merișoare și piure, concurentul și-a dorit să impresioneze jurații.

Născut în Broșteni, locul în care a copilărit Ion Creangă, Iulian a dezvăluit ce copilărie palpitantă a avut, dar și cât de greu i-a fost să își realizeze visul de-a deveni medic.

„Tatăl meu a fost salvator într-o mină din nordul Moldovei. Din păcate el a decedat, el intra în mine în momentul în care se surpau pereții și el intervenea.

Eu singur am plecat de acasă să mă înscriu la facultate, vindeam cosmetice în liceu. Părinții mi-au zis că sunt pensionari și că nu mă pot ține în școală, în facultate. Așa că vara mergeam să muncesc la frații mei, în străinătate, să strâng bani pentru facultate’, a dezvăluit atunci medicul Iulian Juncănaru cu lacrimi în ochi.