Iuliana Marciuc a trăit un calvar până să rămână însărcinată: „Doamne, dar ce n-am făcut! Am mers foarte des și la biserică”

Invitată la Kanal D, Iuliana Marciuc nu și-a mai putut stăpâni lacrimile atunci când a vorbit despre bunica ei, dar și când a povestit despre anii în care se ruga să aibă un copil. Realizatoarea TV nu poate accepta gândul că la un moment dat aceasta nu va mai fi lângă ea. Bătrâna, Maia așa cum îi spune ea, are 93 de ani și este cel mai mare sprijin al vedetei.

„Mă impresionează fiecare zi petrecută împreună cu ea, în care îmi dau seama, de fapt, că oricât aș fi eu de optimistă, mai e puțin. Înseamnă copilăria mea, pentru că stăteam cu ea. Apoi, înseamnă și persoana care, alături de mama, m-a ajutat să îl cresc pe David’, a spus Iuliana Marciuc.

Iuliana Marciuc: „Mulți ani de zile a fost o dorință neîmplinită’
În urmă cu 16 ani, Iuliana Marciuc a devenit mamă pentru prima dată, însă puțini știu că aceasta a încercat timp de 10 ani să rămână însărcinată. Partenera lui Adrian Enache a mărturisit că a făcut și tratament pentru a putea deveni mamă.

„Mulți ani de zile o dorință neîmplinită a fost aceea de a rămâne însărcinată. Și acum îmi amintesc exact momentele, cum am aflat, unde eram. Eram cu prietena mea cea mai bună într-o televiziune, într-un birou. Mamă, când am văzut că e pozitiv… Îți dai seama, că făcusem tratamente. Doamne, dar ce n-am făcut!

Acupunctură, reflexoterapie, tratamente hormonale. Deci, am făcut foarte multe, am mers foarte des la biserică, țin minte că am mers 9 săptămâni la rând la Ghighiu, deci le încercasem cumva pe toate, toate’, a dezvăluit Iuliana Marciuc.

Cum se înțelege Iuliana Marciuc cu fiul ei adolescent
În urmă cu câteva luni, Iuliana Marciuc, realizatoarea emisiunii „Destine ca-n filme a povestit pentru VIVA! cum se înțelege cu David, fiul ei adolescent și a împărtășit câteva dintre pasiunile și planurile tânărului, proiectele în care este implicat.

„Până acum, David nu ne-a speriat cu nimic, deși știu, am citit și sunt pregătită să fac față la tot ceea ce înseamnă adolescență. Este un copil foarte bun, a terminat semestrul I al clasei a IX-a cu media 9,75, ceea ce cred eu că, pentru un adolescent, este o performanță.

Asta nu înseamnă că nu are și multe activități extrașcolare, pe care am fost atenți să le dezvoltăm și în perioada de pandemie: pasiunea pentru călărit, mersul la sală, cursurile Academiei de Televiziune și Cinematografie „Studiourile Buftea. Suntem atenți să îi stârnim interesul pentru cât mai multe lucuri și, ulterior, el să aleagă ce rămâne hobby și ce ar vrea ca profesie”, a declarat Iuliana Marciuc pentru VIVA!.

Iuliana Marciuc nu este o mamă exigentă
Întrebată dacă este o mamă permisivă sau, mai degrabă, una severă, Iuliana Marciuc ne-a spus:

„Dacă l-ai întreba pe David, ar spune că, dintre cei doi părinți, eu sunt mai permisivă. Dar mie nu mi se pare așa. Sigur, petrecem mult timp împreună, iar de curând ne-am întors dintr-o vacanță în care am fost doar noi doi și care mi-a făcut mare plăcere. M-am bucurat că nu s-a plictisit.

În ceea ce privește poveștile… este mult mai puțin vorbăreț decât eram eu la vârsta lui. Eu îi povesteam mamei tot ceea ce se întâmpla la școală, lucru pe care David nu îl face. Asta nu înseamnă că nu este comunicativ, vesel, cu simțul umorului și foarte afectuos”.