Lacul Amara a secat, peisajul pare desprins din deșert: ”Nu mai e picătură de apă” – video

Lacul Amara, rezervație naturală care se întindea, în urmă cu șase ani, pe aproximativ 800 de hectare de hectare, a secat complet, lăsând loc unui peisaj deșertic, relatează Digi24.

Aflat la 22 de kilometri de Râmnicu Sărat, aproape de limita dintre județele Buzău și Brăila, lacul Amara secat complet.

”Balta era foarte frumoasă, o apă bună, aveam pește, prindeam pește, mai mâncam un pește… Acum s-a uscat. Seceta!”, spune un localnic, pentru Digi24.

”În primăvară mai era ceva apă. A fost secetă foarte cruntă și a scăzut… Nu mai e picătură de apă. Anul trecut mai era ceva pește, acum doi ani era destul de mult pește și acum nu mai există nimic. E dezastru, păsările sălbatice deja au părăsit zona”, a spus un alt localnic.

Macovei Urache, profesor de Geografie, pune fenomenul pe seama încălzirii globale, dar spune că există și alte cauze specifice – mutarea cu câțiva kilometri a cursului râului Buzău.

Râul Buzău curgea aici, lângă lac, la 500 m. Erau în strânsă legătură printr-un canal și un stăvilar și fluctuațiile de nivel ale lacului erau mai mici.

S-a canalizat principalul afluent în partea de vest a lacului, viroaga, afluentul Buzoel care aducea apa din ploi și topirea zăpezilor de pe luncă și câmpurile din jur, pe o suprafata de zeci de kilometri pătrați.

Buzăul trebuie adus pe cursul vechi, inițial, undeva aici, la 500 m de lac. Și problema se rezolvă.

Temporar, pentru că dacă va continua încălzirea globală și oamenii nu fac nimic, împăduriri, oprirea gazelor cu efect de seră, atunci e posibil să dispară lac după lac, râu după râu, și viata odată cu acestea”, a explicat profesorul pentru sursa citată.

Fără ploi și cu temperaturi extrem de ridicate situația riscă să se repete și în alte zone din țară.