Lista companiilor austriece din România. Ce mari instituții ar putea fi boicotate de români, după ce Austria nu a votat aderarea la Schengen

Lista companiilor austriece prezente în România este una destul de amplă. O serie de mari instituții ar putea fi boicotate de români, în urma refuzului Austriei de a accepta aderarea țării noastre la Schengen.

Votul negativ acordat de Austria cu privire la aderarea României la Schengen a îndreptat companiile austriece de pe teritoriul țării noastre către o posibilă perioadă de declin. Companiile ce activează în mediul de afaceri local susțin integrarea completă a țării noastre la teritoriul european fără frontiere, însă românii se gândesc să boicoteze o parte dintre acestea, ca urmare a votului oferit azi de Austria. Iată o listă a principalelor companii ce ar avea de suferit în cazul unui boicot.

Austria a fost singurul stat membru al Uniunii Europene care s-a opus aderării României la spaţiul Schengen. Tot această țară a votat negativ și pentru aderarea Bulgariei, provocând românii să ia în calcul noi decizii.

Conform unor analize realizate de analiștii din domeniul economic, se pare că austriecii sunt printre cei mai importanți investitori din economia românească, acționând pe mai multe domenii, de la modă, bijuterii, bănci și până la petrol și gaze, comerț, construcții, IT și mai ales HoReCa.

Ca un top al companiilor cu cel mai mare profit, pe primul loc se află compania OMV Petrom, care a înregistrat în 2021 afaceri ce au depășit suma de 23,5 miliarde de lei. Locul secund este ocupat de către compania Porsche România, cu o cifră de afaceri de peste 3,4 miliarde de lei. De partea cealaltă, compania HS Timber Production, ocupă locul trei în clasament, având o cifră de afaceri de peste 3,1 miliarde de lei și un profit net de peste 624 de milioane de lei.

Lista companiilor austriece din România ce ar putea fi afectate de un boicot

Raiffeisen
Volksbank AG
BCR – Erste Bank
Porce România
Gebrüder Weiss
Immofinanz
Vienna Insurance Group
OMV
Petrom
Red Bull
Julius Meinl
Pfanner
Stroh
Swarowski
Holzindustrie Schweighofer – HS Timber Group
Strabag
Porr Construct
Uniqua Insurance
Fischer
Schwarzmuller
Ster Tractor
XXXlutz

La nivel general, companiile austriece au raportat o cifră de afaceri provizorie de 84,1 miliarde de lei, față de 34,8 miliarde de lei în 2010. În acest sens, profilul net a ajuns la 7,3 miliarde de lei în 2021 față de 2,78 miliarde de lei în 2010.

Atunci când vine vorba despre turism, conform unei analize a Romanian Business Leaders se pare că un număr de aproximativ 370.000 de turiști români merg anual în Austria. Cheltuielile românilor din restaurantele și hotelurile austriecilor ajung la 250 milioane de euro.