Lovită de cancer, Teodora Stoica a dus cea mai grea luptă. Gigi Becali a intervenit de urgență pentru fata lui Mihai Stoica

Mihai Stoica activează de mai bine de 25 de ani în lumea fotbalului. Iar oficialul celor de la FCSB este bine cunoscut pentru felul în care luptă pentru clubul pe care îl reprezintă.

Aproape că nu există personaj din lumea fotbalului cu care MM să nu fi avut parte un schimb de replici mai tăios. Însă viaţa oficialului roş-albaştrilor s-a schimbat în urmă cu 3 ani.

Atunci când a început cea mai dificilă luptă din viaţa sa. Cea de susţinere a fiicei sale, aflată într-un moment de cumpănă. Teodora fusese diagnosticată atunci cu cancer în stadiu avansat.

Iar la doar 24 de ani, fata lui Mihai Stoica a fost nevoită să îşi schimbe starea de spirit. În speranţa că va putea pune la pământ „balaurul” care i-a ieşit în cale.

Ca să câştige lupta cu boala nemiloasă, Teodora a plecat la Viena.

Acolo unde a urmat un tratament cu citostatice finanţat chiar de Gigi Becali. Acesta avea să dea roade.

Pentru că cea poreclită „Memeluşa” a trecut cu bine peste testul cel mai greu pe care Dumnezeu putea să o supună.

Totuşi, Teodora a fost nevoită să facă nişte schimbări radicale în ceea ce priveşte modul ei de viaţă după un asemenea episod nedorit.

Ea a renunţat complet la carne şi la viaţa de noapte, de asta fiica lui MM nu a mai fost văzut-o de ceva timp prin cluburile din Bucureşti.

Fata care este în prezent director de marketing la FCSB s-a îndreptat tot mai mult spre credinţă şi spiritualitate. Ea le-a mărturisit tuturor prietenilor ei de pe o reţea de socializare coşmarul îndurat în acea perioadă de incertitudine.

„Acum 3 ani, am avut o problemă de sănătate care mi-a dat 2 opțiuni: să accept limitele impuse sau să mă adun și să înfrunt situația head-on. Nu imediat, nu cu încrederea pe care o am acum, însa am respins prima varianta.

Mi s-a spus că viața mi se va schimba radical. Aveau dreptate, însă ce nu știa nimeni cu atât mai puțin eu e că se va schimba în bine.

A durat mult până să pot vorbi despre asta, pentru că am vrut ca atunci când o fac, să fiu complet vindecată emoțional și să pot inspira și alți oameni care au situații similare.

Așa ca voi incepe să împărtășesc cu voi lucruri care m-au ajutat, în speranta că vă vor ajuta și pe voi. Toate greutățile sunt binecuvântări deghizate”, au fost cuvintele tinerei.