Jaf armat de milioane de euro la un magazin Chanel din Paris – video

Un magazin de lux Chanel din Paris a fost ţinta unui jaf armat, joi, iar hoţii ar fi reușit să fugă cu bunuri în valoare de milioane de euro, conform agenției EFE. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime.

Atacul a avut loc în apropierea Pieţei Vendome, unde se află numeroase magazine de bijuterii şi de produse de lux, şi a fost comis de patru indivizi. Doi dintre ei au pătruns în magazin, iar ceilalţi au rămas afară pe o motocicletă.

O înregistrare video postată de un martor pe reţelele sociale îi arată pe cei patru imediat după comiterea jafului, toţi îmbrăcaţi în negru şi cu căşti pe cap.

”Niciun angajat şi niciun client nu au fost răniţi. A fost deschisă o investigaţie şi cooperăm deplin cu forţele de ordine”, a declarat compania Chanel.

Aceasta nu a făcut nicio referire la valoarea pagubei, dar postul BFM TV a relatat că ar putea fi vorba despre milioane de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Capitala Franţei a fost în ultimii ani scena mai multor jafuri comise în plină zi asupra unor magazine de lux.