Mâini de aristocrată: 5 rețete naturiste pentru o piele netedă și catifelată!

0

Atunci când pielea se usucă și își pierde netezimea de odinioară, începem să o tratăm. Uleiuri, creme, balsamuri, măști, seruri, săpunuri și alte minunății. Toate costă bani. Nu și dacă le pregătești acasă. Remediile naturale pentru piele sunt ieftine, eficiente și sănătoase. Iată câteva rețete care vor reda mâinilor tale strălucirea de odinioară.

5 remedii naturale pentru o piele sănătoasă

Mască pentru mâini uscate

Pentru netezirea pielii – amestecă o lingură de miere, o lingură de ulei de piersic și un gălbenuș de ou, până obții o pastă omogenă. Aplică masca pe piele timp de o oră, după care îndepărteaz-o cu un prosop de hârtie. Apoi clătește-ți mâinile sub un jet de apă caldă. Această mască hidratează, hrănește și curăță pielea mâinilor, făcând-o netedă și catifelată.

Cremă pentru mâini îmbătrânite

Dacă ai mâini uscate, crăpate și umflate – iar cremele obișnuite nu te ajută cu nimic, îți recomandăm să încerci o cremă naturistă pentru mâini uscate. Vei avea nevoie de 100 gr de unt, 100 ml de suc de lămâie, o lingură de miere, un gălbenuș de ou în stare crudă și o linguriță de alcool camforat. Amestecă toate ingredientele și toarnă soluția obținută într-un flacon, care trebuie păstrat în frigider.

Compușii ei au proprietăți antiinflamatoare, calmante, regenerante, care refac bariera hidrolipidică a dermei, hidratează pielea și protejează membranele celulare. Crema accelerează regenerarea pielii și stimulează secreția de elastină și colagen, esențiale pentru sănătatea ei.

Remedii naturiste pentru mâini îmbătrânite

Masca îmbunătățește starea pielii, întărește unghiile și albește petele de vârstă. Ea purifică derma, întărește membranele celulare ale pielii, datorită cărora pielea rămâne rezistentă, netedă și elastică.

Vei avea nevoie de o lingură de ulei de măsline, o banană și o linguriță de oțet sau suc de lămâie. Prepară o pastă din ingredientele de mai sus și aplică amestecul pe piele timp de 30 de minute.

Mască hidratantă pentru mâini

Iar această rețetă e bună pentru curățarea pielii de impurități, are efecte antiseptice și antibacteriene, menține pielea hidratată și contribuie la reducerea cutelor. Pentru a prepara crema vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

– Ulei de germeni de grâu – ½ linguriță;

– Ulei de migdale – 1 linguriță;

– Ulei de in – 1 linguriță;

– Fulgi de ovăz – 2 linguri;

– Infuzie de flori de tei – 1 lingură;

– Ulei de lavandă – 2 picături;

Mai întâi se macină fulgii de ovăz și se toarnă peste ei infuzia de flori de tei. Soluția se amestecă bine și se lasă în frigider timp de 24 de ore (după răcire). Apoi adaugă restul componentelor și aplică masca pe mâini timp de 20-30 de minute, o dată la două zile.

Mască pentru mâini făcută acasă

Și nu în ultimul rând – o rețetă cu iz dulcișor. Amestecă o lingură de cacao cu o lingură de glicerină și toarnă peste ele o lingură cu apă clocotită. Amestecă bine și lasă să se răcească. Aplică soluția pe mâini timp de 30 de minute, apoi clătește-ți mâinile sub un jet de apă caldă.

Spune ce crezi