Mama lui Iulian Alexandru plânge fără oprire după băiețelul ei de opt ani, dispărut de acasă: „Să nu-și bată joc de el, îl tot strig și nu mă aude”

4.122

Sunt patru zile de când mama lui Iulian Alexandru Bițică, băiețelul de opt ani din Pecineaga, județul Constanța, își strigă durerea. Fiul ei a dispărut de acasă, chiar din fața curții și nimeni nu știe nimic de el. Polițiștii îl caută fără încetare, iar mama îl strigă disperată și speră să nu fi ajuns pe mâna unor răufăcători.

„Se plimba pe stradă cu rolele şi i-am spus să meargă acasă, pentru că eu trebuia să merg până la muncă. Atunci când m-am întors, nu mai era acolo”, a declarat tatăl copilului.

Iulian Alexandru a fost căutat şi ieri de zeci de poliţişti, jandarmi şi voluntari, cu ajutorul câinilor de urmă şi camerelor de termoviziune, notează observator.tv. Pompierii au început să golească bazinul de decantare de la marginea satului, după ce a apărut ipoteza conform căreia copilul ar fi căzut acolo.

„Este posibil să îl fi luat cineva cu o maşină şi acum e ascuns pe undeva şi îi este frică să iasă. Să vină acasă… Am strigat toată seara, peste tot, dar nu am auzit nimic. Sper să nu-l fi luat nimeni, să îşi bată joc de el”, a declarat Alexandra Păuleţ.

Părinții băiețelului aruncă vina unul pe celălalt, cei doi fiind despărțiti. În timp ce mama îl acuză pe tată că l-a neglijat pe cel mic, bărbatul crede că ar putea fi vorba de o răpire.

„Nu a fost niciodată pe-acolo. Nu ştia zona aia pe-acolo, n-a fost niciodată.. e răpire”, a declarat Claudiu Biţică.

loading...
Loading...

Cmentariile sunt închise