Mama lui Maxim, soldat rus care a murit la 20 de ani, își plânge durerea: ”Nu mi-au dat trupul lui”

Forțele armate ruse au admis, până acum, doar 498 de victime în rândul soldaților lor, cifră care potrivit experților ar trebui înmulțită cu cel puțin trei.

Maxim Khanyghin ar fi împlinit 21 de ani pe 25 februarie, cu câteva ore mai devreme a fost trimis în luptă la Donbass și a devenit unul dintre primii soldaţi care au pierit în război, unul dintre cei mai tineri.

Tânărul era din satul Ozernoye, lângă orașul Saratov, la șapte sute de kilometri de Moscova. Ultima dată când a comunicat cu familia, i-a spus mamei sale Ludmila că urmează să pleace la exerciții militare.

De ziua lui, însă, comisarul militar al regiunii a sunat acasă pentru a-i anunţa mama că este mort. La scurt timp după aceea, i-a trimis femeii un mesaj text cu un certificat de ”calificare pentru înmormântare”. Și asta a fost tot. De atunci, niciun semn. Poate că acel anunț a fost făcut din greșeală: dintr-un exces de zel, sau din milă.

Ultima fotografie trimisă familiei îl arată pe Maxim zâmbind, cu un Kalașnikov în brațe şi mesajul: ”Nu-ți face griji, este doar a doua oară când mă lasă să-l folosesc”.

Plecase în armată la sfârşitul lunii octombrie, dar nu ştia că doar la câteva luni distanţă va fi trimis pe front nepregătit militar şi cu aproape nicio şansă de a supravieţui.

Mama lui nu era îngrijorată. Stanislav, cel de-al doilea fiu al ei, servise deja în Orientul Îndepărtat rus la baza armată de pe insula Sahalin.

”Ei ne tratează ca pe niște copii”, i-a spus acesteia. După șase luni, i-au oferit acestuia şansa să semneze pentru a se înrola în armată. Salariile erau bune, dar distanța de acasă era enormă aşa că mama nu a fost de acord şi a refuzat. La ultimul recensământ, Ozernoye avea 167 de locuitori.

Casa familiei Khanyghin este cea mai mare din sat. Maxim a ajutat la construirea acesteia împreună cu doi fraţi de-ai săi. A spus că vrea să fie zidar, ca tatăl său, care în fiecare iarnă merge să-și caute de lucru în Siberia.

Făcuseră totul cu mâinile lor, inclusiv acoperișul. Când a fost pusă prima cărămidă, avea 14 ani. Era loc pentru întreaga familie, chiar și pentru cea pe care Maxim plănuia să o formeze cu iubita lui, Dasha. Aleseră împreună tapetul. După întoarcerea lui, programată pentru luna mai 2023, urmau să se căsătorească.

Era priceput la munca fizică. După școală făcuse un curs de mecanic. Îşi câştiga existența reparând motociclete și mașini. Curtea din spate devenise atelierul lui. Fusese paznic la Moscova câteva luni, avea apartamente tencuite la Saratov. Nu avea de gând să fie soldat. Și nimeni, spune mama lui, nu l-a întrebat vreodată.

Ludmila nu a primit încă ”pokhoronka” de la Moscova, scrisoarea oficială cu anunțul morții soldatului care trebuia trimisă familiei ei.

A sunat la Belgorod, unde era staționată unitatea lui Maxim înainte de a pleca la exercițiu. I-au spus că lor le apare în registru că este la exerciţii militare. ”Ați contactat registrul militar de la Moscova. Chiar și FSB, Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse. Nu avem nicio informație”.

Nu există nicio confirmare a morții fiului ei, dar între timp biroul local de înrolare i-a promis că vor face tot posibilul pentru a-i returna corpul neînsuflețit.

În cimitirul satului s-a săpat deja un mormânt pentru trupul neînsufleţit al lui Maxim. Este acoperit cu foi de nailon pentru a nu se umple cu noroi. Ministerul Apărării susține că doar soldații profesioniști luptă în Donbass.

Fedor, fratele mai mic, a împlinit optsprezece ani în octombrie anul trecut. În această primăvară ar trebui să plece și el la serviciul militar.