Marina Voica, despre vicii și plăceri nevinovate. Artista nu poate renunța la acest obicei: „Sunt bolnavă!”

Marina Voica este una dintre cele mai cunoscute artiste ale Generației de Aur. Marea artistă a făcut furori cu piesele sale și acum culege roadele muncii sale. Deși a avut multe probleme de sănătate, le-a depășit cu brio, dar se mai luptă acum cu un viciu mare, de care nu poate scăpa sub nicio formă.

Marina Voica, dependentă de cumpărături

Marina Voica este una dintre cele mai bune voci din România. Piesele sale au făcut furori ani la rând și se bucură și acum de apreciere. De peste cinci decenii activează în acest domeniu și speră că va mai sta alături de fanii ei mult timp, pentru că luptă cu boala și iubește viața.

Trăiește din plin fiecare moment și nu uită să aibă grijă și de plăcerile ei. Nu are niciun viciu, dar se luptă cu o plăcere nevinovată, la care nu poate renunța. Marina Voica spune că este ”bolnavă” după cumpărături, mai exact, după încălțăminte. Îi place să cumpere tot ce este nou și a reușit să adune cel puțin 50 de perechi de pantofi, de care este absolut îndrăgostită.

Cheltuie mult pe încălțăminte și spune că nu mai are loc în casă să o așeze. Are câteva firme preferate și îi place să fie cochetă.

”Cumpăr online, de pe Internet, comand foarte mult, firmele mă știu deja și mai îmi aruncă provocări, reduceri. Și tot cumpăr și iar cumpăr.

Mai mult cumpăr încălțăminte. Sunt bolnavă de încălțăminte! Cred că am mult peste 50 de perechi adunate, chiar o să le număr într-o zi. La câte am mi-ar mai trebui încă o casă, pentru toate acestea, încălțăminte, cadouri, rochii”, a detaliat Marina Voica pentru ego.ro.

Cât primește Marina lunar de la stat

Mulți artiști se plâng că primesc o pensie prea mică după o viață de muncă, dar Marina Voica se mulțumește cu cât are. Reușește să se întrețină din indemnizația de merit de la Ministerul Culturii și din pensia de urmaș, după moartea soțului, în valoare de 1900 lei.

Din acești bani face și cumpărături și își face și toate poftele. Este mândră că statul îi recunoaște meritele și o răsplătește pentru toți anii în care și-a încântat fanii.

”Nu mă plâng nici din punct de vedere material, chiar dacă nu am pensie de la stat. Am fost artist liber profesionist. Mă mulțumesc cu pensia de urmaș (după moartea soțului său). Și, mulțumită Ministerului Culturii, primesc o indemnizație de merit, datorită valorii recunoscute de public a muncii mele și a vechimii în activitatea artistică. Nu am probleme cu partea materială”, a mai spus Marina Voica pentru Libertatea.