Medicament -ce trebuie sa știți despre must, vin si struguri.

Delicioşi şi consistenţi, strugurii întăresc sistemul imunitar, fiind consideraţi, pe bună dreptate “hrană vie”. Au un puternic efect tonic, vitaminizat, diuretic şi antitoxidant. Strugurii au fost utilizaţi încă din antichitate pentru efectele lor terapeutice.

Medicament dulce

Strugurii conţin: apă 72%, zaharuri 16-22%, săruri minerale (calciu, fier, potasiu, sodiu şi zinc), vitamine şi enocinamină (un colorant natural, conţinut de strugurii negri) care au efect tonic. 100 grame de struguri conţin pînă la 90 Kcal! Datorită conţinutului lor, strugurii sunt recomandaţi în cazul multor afecţiuni, printre care: anemie, artrită, arteroscleroză, hemoragie, intoxicaţie, tulburări digestive şi surmenaj.

Pentru a beneficia de virtuţile terapeutice ale strugurilor, puteţi să-i consumaţi ca atare sau sub formă de suc. Strugurii sunt folosiţi şi în cosmetică, intrînd în compoziţia unor creme pentru hrănirea tenului, a părului sau combaterea celulitei.

Cura de struguri este recomandată în anemie, afecţiuni biliare, în caz de hipertensiune arterială şi chiar reumatism. Strugurii trebuie să fie copţi foarte bine.

Un litru de must conţine 900 de calorii şi este echivalent, din punct de vedere energetic, cu 10 ouă, 1500 grame de cartofi sau 650 grame de carne. Acesta este recomandat în cazul afecţiunilor reumatologice, hepatice, bolilor infecţioase. Cura cu must este recomandată şi copiilor, pentru combaterea anemiei, rahitismului şi constipaţiei.

Trei pahare de must consumate zilnic, timp de o lună, pregătesc organismul pentru iarnă. Mustul trebuie păstrat la rece, în sticle foarte curate, şi nu în bidoane de plastic.

“Mustul conţine vitaminele A, B1, B2 şi vitamina C, şi are un efect extrem de revigorant, ajutând la detoxifierea organismului şi la stimularea imunităţii, mustul devenind şi o puternică armă împotriva cancerului datorită conţinutului mare în antioxidanţi. Mustul cel mai bun se prepară din strugurii zdrobiţi în blender, cu tot cu coajă, după ce au fost curăţaţi de seminţe.

Vinul este un medicament natural, cu o singură condiţie: trebuie consumat cu moderaţie. Unu, doua  pahare de vin pe zi ajută la îmbunatăţirea stării de sănătate. Vinul revigorează, are un efect antiviral, antistres, scade colesterolul şi previne afecţiunile cardiovasculare.

Iata care sunt beneficiile consumului zilnic moderat de vin:

1. Resveratrolul este un antioxidant foarte benefic pentru sanatatea tenului, avand un efect real anti-imbatranire, contribuie la cresterea colesterolului bun (HDL) si are proprietati antiinflamatorii. De asemenea, resveratrolul este dovedit a fi un protector eficient impotriva bolii Alzheimer si dementei.

2. Persoanele care consuma 1-2 pahare pe zi cu vin rosu manifesta cu 44% mai putine raceli decat cei care nu consuma vin.

3. Consumul excesiv de alcool este in general daunator organismului, fiind considerat un risc de hipertensiune. Cu toate acestea, doua pahare de vin rosu (250 ml) servite in timpul mesei scad presiunea arteriala la persoanele afectate de hipertensiune.

4. Consumul regulat reduce cu 30% riscul de boli de inima.

5. Melatonina prezenta intr-un pahar de Cabernet Sauvignon, Merlot, Sangiovese sau Chianti servit inainte de culcare ajuta la imbunatatirea somnului pe timpul noptii.

6. Vinul rosu poate preveni debutul si progresia aterosclerozei. Atat alcoolul cat si polifenolii prezenti in vinul rosu favorizeaza formariea de oxid nitric, cu rol foarte important in reglarea tonusului vascular.

7. Desi intr-o cantitate mica, vinul contine si fluor – un mineral care poate preveni cariile dentare si mentine smaltul dintilor.

8. Potasiul ajuta la reglarea ritmului cardiac si are un rol important in reglarea nivelului de zahar in sange si in producerea de energie.

9. Marinata in vin rosu timp de doua ore, carnea la gratar poate avea cu pana la 88% mai putine substante cancerigene.

10. Totusi, printre cele mai importante motive pentru consumul vinului raman imbunatatirea digestieistimularea apetitului si reducerea anxietatii, creand conditii favorabile pentru socializare alaturi de prieteni, dar si persoane mai putin cunoscute.