25.3 C
București
marți, 3 august 2021

Mihaela Anghel, mii de mesaje de felicitare pe Facebook după vaccinarea anti-Covid 19

Campania națională de vaccinare anti-COVID a început oficial în România. Asistenta medicală Mihaela Anghel a primit prima doză de vaccin. „Este începutul sfârșitului pandemiei”, a declarat Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată.

Mihaela Anghel, asistenta care a devenit primul român vaccinat din România, este deja un mic VIP în România, ţară măcinată de scepticism în privinţa noul vaccin.

Mihaela Anghel a îngrijit primul pacient infectat cu SARS-COV-2 din România şi a fost prima care a primit vaccinul împotriva acestei boli. Mihaela Anghel este asistentă la Institutul Matei Balş, iar duminică dimineaţă, pe 27 decembrie, a primit serul de imunizare.

De 4 ani lucrează ca asistent medical. E din Dâmboviţa, dar locuieşte la 30 de kilometri de Bucureşti, iar în fiecare zi face naveta ca să ajungă la muncă. Meseria şi-a ales-o încă din copilărie, după ce a fost operată de apendicită.

„Aveam în jur de 8-9 ani dar de atunci am zis gata asta e meseria mea şi nu o să o schimb. Şi am ajuns aici.

Cred că atunci când trebuie să ne alegem meseria trebuie să şi simţim că asta vrem cu adevărat şi eu asta simt şi nu aş putea să mă văd făcând altceva. Şi nu aş schimba nimic din ceea ce fac”, a spus Mihaela Anghel pentru Aleph News.

La început lucra fără oprire, a fost de gardă de Crăciun, acum ia o pauză scurtă. Pe cei dragi îi vede doar cu testul negativ în mână. Mihaela spune că cel mai mult o afectează tinerii care ajung în stare gravă la spital.

Cum se simte asistenta Mihaela Anghel după vaccinul anti-COVID: Este cel mai nedureros vaccin. Românii să vină să se vaccineze!

„Ne gândim că am putea să fim şi noi în locul lor. Asta e boala şi nu putem să o oprim când vrem noi şi cum vrem noi. Pur şi simplu ne-am învăţat să ne luăm energie şi ne-am gândit că dacă şi noi ne degradăm emoţional nu ajungem nicăieri şi nu am mai putea să tratăm pacienţii.

Mihaela Anghel, în vârstă de 26 de ani, a declarat că cel mai greu caz a fost cel al unui bărbat de 33 de ani care a stat 3 luni și jumătate în Terapie Intensivă.

Asistenta de la Institutul ”Matei Balș” din București a mai declarat că nu s-a gândit niciodată de ce a fost aleasă să fie prima persoană care se vaccinează, dar că a acceptat pe loc și a fost ”cel mai nedureros vaccin” pe care l-a făcut vreodată:

„Am fost foarte privilegiată să fiu prima persoană care a primit vaccinul (…) Ne așteptam din dimineața respectivă la ce e mai rău. Nu s-a întâmplat niciodată să avem un raport așa mare de decese. N-am știut cum să reacționez, nu am întrebat nicio secundă de ce am fost eu aleasă, doar am acceptat. E cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut vreodată. Le transmit să vină să se vaccineze, ca să scăpăm odată. Sper din tot sufletul să fie începutul sfârșitului acestei pandemii. Fericirea noastră s-a cam distrus cu această pandemie. Nu am fost infectată cu COVID-19. Cel mai greu a fost că nu am putut sta lângă familie, trebuia să stăm izolați. A fost un băiat de 33 de ani care a fost în Terapie Intensivă vreo 3 luni jumate și a fost pentru toți ceva urât”, a declarat asistenta Mihaela Anghel duminică dimineață, după ce s-a vaccinat.

Sondaj: Doar 30% dintre români vor să se vaccineze împotriva COVID
Șase din zece români se declară îngrijorați de pandemia de coronavirus, în timp ce doar 30% au răspuns că se vor vaccina sigur împotriva COVID, potrivit unui sondaj Avangarde privind percepțiile publice asupra pandemiei.

63% dintre români se declară îngrijorați sau foarte îngrijorați de evoluția pandemiei de coronavirus, în timp ce 34% spun că sunt deloc sau foarte puțin îngrijorați.

De asemenea, 70% dintre respondenți nu ar fi de acord cu o nouă carantină generală. 16% ar fi de acord, iar 14% nu au vrut să răspundă. Procentele diferă însă când vine vorba despre vaccinarea în general: 38% dintre români sunt pro-vaccinare, 20% împotrivă, iar 20% nu au o poziționare clară sau nu sunt interesați de subiect. 17% dintre respondenți nu au răspuns.

Viorel Iliescuhttps://viorel.ro
Fondatorul ziarelor All for Romania si The Press, marketing manager al Agentiei de Presa A.M. Press si fondator al CloudX Digital Agency.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate