Un militar român, veteran al teatrelor de operații din Irak și Afganistan, aflat în misiune în Kosovo a murit

Gabi-Victor Roman, plutonier-adjutant în vârstă de 43 de ani aflat în misiune în Kosovo, a decedat, luni, 14 martie, din cauza unor afecţiuni medicale, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) pe Facebook.

”În dimineața de 14 martie, subofițerul a acuzat stări de rău, însoțite de amețeli, fiind internat de urgență într-un spital din Priștina. Cu toate eforturile echipei de medici, subofițerul a decedat în seara aceleiași zile, cauza decesului fiind o embolie pulmonară acută”, a transmis MApN

Plutonierul adjutant Gabi-Victor Roman se afla în teatrul de operații Kosovo, din luna iulie 2021, într-o misiune în cadrul KFOR, pe care urma să o finalizeze în luna aprilie a acestui an.

În vârstă de 43 de ani, Gabi-Victor Roman era angajat în M.Ap.N. din anul 2000, fiind veteran al teatrelor de operații din Irak și Afganistan.

Plutonierul-adjutant Gabi-Victor Roman era căsătorit și avea un copil, precizează ministerul Apărării.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite condoleanţe familiei îndoliate.