11 C
București
duminică, 28 februarie 2021

Mirabela Dauer s-a vaccinat împotriva COVID-19. Cum se simte artista

Faimoasa cântăreaţa Mirabela Dauer s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi a mărturisit că nu a simţit nimic. Cântăreaţa în vârstă de 72 de ani fost invitată într-o emisiune televizată, unde a povestit că procedura a fost „extraordinară”.

Artistă își pune foarte multă încredere în vaccin și d-abia așteaptă ca lucrurile să revină la normal.

Invitata într-o emisiune televizată, Mirabela a vorbit despre experienţa pe care a trăit-o când s-a vaccinat împotriva COVID-19.

„Am fost și m-am vaccinat, totul este extraordinar, nu am simțit nimic, absolut nimic. Eram acolo cu doamna doctoriță, se uită la mine și mă întreabă ce fac. Păi, ce să fac, aștept să mă vaccinați. V-am vaccinat, gata. Aoleu, nici nu am simțit, pe bune. Voiam să mă vaccineze și în brațul drept, să nu mai vin și a doua oară.

Nu am avut nicio problemă după, spre deosebire de alți bărbați, cu febră, cu dureri de braț, cu atâtea probleme.

Bărbați, ce să mai. Eu nu am avut nimic la spital și nici după. Aștept doar să revin pe scenă, mi-e atât de dor de cântat, măcar la voi să mai vin și să cânt din când în când. Am speranțe că totul va fi mai bine din acest an”,a declarat cântăreața, la un post de televiziune.

Mirabela Dauer, despre tratamentul care a salvat-o de cancer
Mirabelă Dauer s-a vaccinat împotriva COVID-19, însă în trecut aceasta a luptat cu cancerul. Pentru prima dată, cantareta a vorbit despre tratamentul care i-a salvat viaţa.

„Telenovela mea continuă de atunci.

În fiecare lună, de doi ani îmi bagă direct în vezică vaccinul BCG (un vaccin împotriva tuberculozei). Mă simt relativ rău două zile după aceea, fac un pic de febră, ceea ce lumea spune că e bine. În plus la trei luni fac o citoscopie. De un an, nu mai scoate nimic la aceasta citoscopie. Mai am un singur vaccin de făcut.
Cu ajutorul prietenilor mei din Germania, care mi-au făcut rost mereu de aceste fiole, şi cărora le mulţumesc mereu.

Sunt bine acum. Mulţumesc lui Dumnezeu”,a povestit Mirabelă Dauer, pentru prima dată despre experienţa prin care a trecut , dar şi despre tratamentul care a salvat-o.

Cine este Mirabela Dauer
Mirabela Dauer s-a născut pe 9 iulie 1947 la Bucureşti. Este considerată de unii critici muzicali ca fiind una dintre cele mai bune voci feminine ale muzicii pop românești din ultimii 50 de ani. Alături de Corina Chiriac și Angela Similea, Mirabelă Dauer a fost una din cele mai frecvente și iubite prezențe pe scena muzicală și de divertisment TV din anii’70-’80. Artista a implinit anul trecut 50 de ani de cariera.

A lansat până în prezent 40 de albume. Printre șlagărele ei se numără: „Ce dor mi-a fost de ochii tăi”, „Dormeau pe-o frunză două stele” și „Te aștept să vii (Fotoliul din odaie)”. În noiembrie 2017 a înregistrat 20 de cântece noi. Are un repertoriu de peste 1000 de cântece.

În anul 1963 debutează alături de formația rock Roșu și Negru cu care interpreta în special melodii din repertoriul Ritei Pavone. Din 1967 urmează cursurile Școlii Populare de Artă la clasa profesoarei Florica Orăscu, corepetitori Marius Țeicu și Marius Popp. În 1970 se produce debutul la Televiziune în emisiunea „Tele-Top”, unde a interpretat melodia „De când te-am întâlnit” compusă de Marius Țeicu.

Mirabelă devine în scurt timp o prezență constantă a emisiunilor de televiziune. A interpretat melodiile compuse de: Marcel Dragomir, Marius Țeicu, Vasile Vasilache, Marian Nistor, Ionel Tudorache, Anton Șuteu, Temistocle Popă, Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Vasile Șirli, Mircea Drăgan etc. Începând cu 2004 colaborează cu interpretul de muzică ușoară Rareș Borlea (Raoul).

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate