Momente cumplite pentru Elena Merișoreanu, de Sărbători. Ce s-a întâmplat cu îndrăgita cântăreaţă

Elena Merişoreanu este nevoită să se opereze la piciorul drept întrucât are câteva probleme de sănătate. În urmă cu câteva zile, Elena Merișoreanu a acordat un interviu în cadrul căreia a vorbit despre problemele de sănătate pe care le are și despre operația pe care o va face după sărbători. Îndrăgita artistă a precizat că valorile setului de analize sunt normale, însă este nevoită să se opereze la piciorul drept. În urmă cu ceva timp, Elena Merișoreanu a fost operată la piciorul stâng care s-a vindecat. Interpreta de muzică populară suferă de artroză care nu se mai poate trata cu niciun medicament.
„Toate analizele mi-au ieșit neașteptat de bine. Trebuie însă să mă operez la piciorul drept.

Am fost la stângul, acum nu mai are nimic, dar folosindu-l prea mult pe celălalt, acum mă doare cel neoperat. O să mă operez după sărbători. Am artroză, nu mai merge cu tratament, nu mai am cartilagii. Am făcut 25 de celule stem, acid hialuronic, dar nu mai trece, vorba medicului, dacă nu ai cartilagiul, nu se mai reface”,

a precizat Elena Merișoreanu pentru impact.ro.

Elena Merişoreanu a petrecut Crăciunul în familie, ca de obicei. Îndrăgita artistă a precizat că ea s-a ocupat de sarmale, în timp ce cele două fiice ale sale se vor ocupa de restul bucatelor tradiționale. „De Crăciun, petrecem în familie. Eu fac doar sarmalele, fata cea mare salata de boeuf, piftia, iar fripturile fata cea mică. Pentru cozonaci, pentru că durează să-i pregătești acasă, mergem să-i cumpărăm de la nea Vasile, face niște cozonaci de cade nuca din ei. Dacă nu miroase a sarmale, parcă nimic nu e bun. Soțul a luat un curcan de la cineva de la curte, alor mei le place curcanul. Avem și porc, carne la garniță, cârnați, tobă, de toate”, a mai spus îndrăgita artista pentru aceeași sursă.