Motiunea de mantuiala

Va fi o mare rusine. Daca si numai daca faimoasa motiune impotriva Guvernului Dancila se impotmoleste in proiect. Daca este introdusa si nu trece. Pentru ca atat in campania electorala pentru europarlamentare si referendum, cat si imediat dupa, cu ocazia clamarii victorei frontului anti-PSD, atat Klaus Iohannis cat si liderii partidelor din opozitie au dat urmatoarea intrepretare vointei electoratului: au spus ca cetatenii Romaniei au decis ca PSD si ALDE trebuie sa plece de la guvernare. Daca motiunea cade, fie i-au mintit cu nerusinare pe cetateni, fie pur si simplu si-au incalcat cu cinism angajamentul.

Catastrofa verde, PNL si Klaus Iohannis

Sa nu ne ascundem dupa deget. PNL a redactat textul  motiunii de cenzura prezentandu-l aliatilor sai sub presiunea, sub greutatea propriilor angajamente. Ca sa-si tina prima parte a promisiunii. Daca va amintiti, ametit de aburii victoriei, care de fapt a insemnat mai degraba o infrangere a frontului PSD, PNL initial a ezitat sa ia taurul de coarne. Si Klaus Iohannis a incetat ca prin minune sa mai vorbeasca despre daramarea Guvernului. Si s-a rezumat doar la necesitatea desemnarii unor ministri mai buni. USR, al doilea partid mare al opozitiei, ne-a informat din capul locului ca este dispus sa participe la o noua guvernare, dar abia dupa alegerile din toamna anului 2020 sau, la limita, dupa si daca se organizeaza anticipate. UDMR, ca de obicei, a strambat din nas. Iar Pro Romania a spus „da, punem umarul la daramarea Guvernului, dar nu ne aliem cu frontul anti-PSD pentru un nou Executiv.

In aceste conditii, ramas singur pe metereze, Ludovic Orban a fost silit sa impinga PNL pe calea initierii unei operatiuni parlamentare de daramare a Guvernului. Printr-o motiune de cenzura, redactata de liberali si care ar trebui asumata de toti ceilalti. Si nu numai. Ca sa treaca, ar trebui sustinuta si de o masa critica de parlamentari ai puterii. Fara PSD, nu merge. Dar pentru ca o parte din pesedisti sa-si puna unghia in gat si sa voteze motiunea de cenzura, sunt necesare argumente solide si promisiuni la fel de solide. Ele nu pot fi furnizate  decat pe parcursul unor negocieri serioase. Negocieri care nu au avut loc.

Mai mult, cum era de asteptat, PSD, condus acum din ce in ce mai ferm de doamna Viorica Dancila, care este si premier si nu agreeaza deloc ideea de a pleca din post, a luat o decizie drastica. Parlamentarii acestui partid vor ramane in sala de plen, cuminti in banci si nu vor vota, vor participa tacuti la ingroparea demersului PNL, asumat de intreg frontul anti-PSD.

In plus, motiunea e asa cum e. Adica cum ne-a obisnuit in ultimii ani PNL. Redactata de mantuiala. Un document lipsit de valoare, intrucat nu ataca, sustinut de argumente solide, principalele vulnerabilitati de care a dat dovada majoritatea PSD plus ALDE in exercitiul guvernarii. Fiind incapabili sa faca o radiografie riguroasa a punctelor slabe ale Executivului, liberalii se dovedesc de fapt incapabili sa promoveze o altfel de politica.

 » Sursa: bzi.ro


APRECIAZA ARTICOLUL !