8.6 C
București
vineri, 16 aprilie 2021

Motivul pentru care CRBL a plecat din țară cu familia. Cu ce se ocupă acum

Cunoscutul artist CRBL a plecat din țară cu tot cu familia sa, după ce a fost afectat de criză, și s-a stabilit în Spania, în regiunea Valencia. Pe numele său real Eduard Mihail Andreianu trăiește acum o nouă viață și pare să se fi acomodat în peninsula Iberică. Mai mult, artistul nu a mai venit deloc în țară de câteva luni bune.

Pandemia de coronavirus i-a afectat simțitor pe artiștii români și nu numai. Astfel, unii dintre aceștia au luat decizii drastice, mutându-se într-o altă țară. Este și cazul lui CRBL, care și-a luat soția și fetița și s-au mutat în Spania.

CRBL a plecat din țară cu familia
Pandemia de coronavirus determină pe mulți dintre noi să ia cele mai bune decizii pentru un trai mai bun. Așa se întâmplă acum cu artiștii români și nu numai. Dacă unii dintre ei se reprofilează, alții aleg să plece peste hotare cu familia. Este și cazul lui CRBL care și-a luat soția și fetița și au plecat în Spania. Și nu au de gând să se întoarcă prea curând în țară. Cei trei au ales Regiunea Valencia.

„Eu am testat locul, regiunea Valencia. Am venit aici acum cinci ani, am stat vreo doi, am văzut. Am tot testat Spania şi am zis acum că e mai bine aici. Suntem într-o vacanţă prelungită. Aşa ne-am propus pentru anul acesta. Aici fac tot muzică, am scos nişte piese… Acum lucrez la un album”, a spus CRBL în cadrul unei emisiuni TV.

CRBL susține că a fost foarte curajos când a luat această decizie și susține că anul 2021 va fi unul foarte productiv pentru el. Totodată, artistul susține că și-a luat acolo toate instrumentele necesare pentru a produce muzică și muncește acum din Spania. El se bucură de această experiență și de liniște pe care i-o asigură noua țară.

Este mulțumit de traiul din Spania
CRBL susține că el și familia lui s-au acomodat foarte bine cu traiul de acolo și au început să vorbească spaniola bine. Familia artistului CRBL are deja prieteni acolo și s-au integrat ușor în comunitate. Mai mult, fata cea mică merge la școală și au planuri serioase. Totodată, CRBL este mulțumit de educația de care dau dovadă spaniolii, spre deosebire de români.

„În ceea ce priveşte educaţia, în Spania sunt mult în urmă faţă de sistemul educaţional din România. Pe de altă parte, sunt mult mai civilizaţi decât noi. I-aş strânge de gât pe spanioli în trafic. Ăştia nu semnalizează când fac dreapta sau stânga. În schimb, ne integrăm aşa uşor-uşor în comunitatea asta şi pentru mine este o gură de aer, am renăscut. Mi-e dor un pic de acasă şi de concerte foarte foarte mult. De aceea compun acum”, a mai adăugat cântărețul.

CRBL s-a certat cu Oase
CRBL și Oase erau cei mai buni prieteni, asta… până să se termine Asia Expres, show unde ambii au participat și câștigat.

„I-am spus că trebuie să mă duc cu Elena, soția mea, și el a zis: «Nu, domne, ia-mă pe mine, că o să fie mișto, nu vreau niciun ban, pe mine mă interesează să ne distrăm». M-am gândit de câteva ori, așa… Ce credeți, am propus și am plecat la Asia Express! Oase m-a susținut, câteodată pe bune, câteodată mințind, în ceea ce fac, iar în plan profesional cred că m-a ajutat să câștig Asia Express”, declara în urmă cu ceva timp CRBL.

După ce au câștigat Asia Express, fiecare și-a investit banii în propriile proiecte. Mai mult, au primit și oferte de colaborare. Se pare că cei doi urmau să devină coprezentatori la Asia Express sezonul 3, apoi au primit o invitație la emisiunea Nea Marin. Doar că CRBL a mai primit o propunere și din partea Kanal D, ceea ce a mai schimbat puțin planurile lor.

Însă acum, toate acestea sunt de domeniul trecutului, iar CRBL și-a dorit un trai mai bun și a plecat din țară cu familia.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate