Nick Kyrgios a scuipat spre un spectator la Wimbledon! – video

Nick Kyrgios a reușit să se facă remarcat din nou ca ”băiatul cel mai rău din tenis”, fiind eroul negativ al zilei de ieri la Wimbledon și va fi sancționat pentru gestul său.

Kyrgios a scuipat spre un spectator care îl șicana din tribună. După meci, australianul a explicat gestul său.

„Unul dintre fanii din tribune nu m-a respectat. Nu aş fi făcut niciodată aşa ceva către cineva care mă încuraja sau era neutru. Mă lupt cu multă negativitate, am învăţat să accept asta.

Ce nu înţeleg e de ce, atunci când răspund cu aceeaşi monedă, sunt penalizat. Acea persoană nici nu ştiu de ce a venit la meci. Nu era acolo ca să ţină cu Paul, a venit doar să mă calce pe nervi, să fie lipsit de respect la adresa mea. Nu e nicio problemă, dar i-am răspuns aşa cum merita”, a spus Kyrgios.

Nick Kyrgios l-a învins pe Paul Jubb, scor 3-6, 6-1, 7-5, 6-7 (3), 7-5.

După doar câteva minute de la începerea meciului, Kyrgios a numit-o pe o arbitră de linie „o sifonară fără fani”.

„I-am zis sifonară pentru că nu făcusem nimic şi i-a semnalizat arbitrului de scaun că am spus ceva ce nu spusesem. Sunt probleme mari la linii. La un alt punct, am trimis mingea în teren clar şi arbitrul de linie, un bătrân, a strigat „out”. Dacă acest tip ar fi avut 40 de ani, ar fi văzut cu siguranţă că mingea a fost bună. Sunt sute de mii de dolari în joc, de ce aş avea înţelegere şi empatie pentru ei?”, a spus Kyrgios la conferinţa de presă, potrivit Eurosport.

Kyrgios e supărat și pentru că fanii râd de fratele său. „Spectatorii, în general, cred că nu mai există o limită. Dacă pierd un meci, habar nu aveți prin ce abuzuri trec. E o întreagă generație de oameni pe rețelele sociale, care crede că are dreptul de a comenta asupra fiecărui lucru în mod negativ. Fratele meu are alopecie, iar oamenii își bat joc de el că ar avea cancer. Mă îndoiesc că vreunul dintre ei are de a face cu așa ceva”, a mai afirmat australianul.