Nicoleta Luciu A Plecat Din Țară. Motivul Pentru Care Și-A Luat Copiii Și Nu S-A Uitat În Urmă

Nicoleta Luciu a plecat din țară și și-a luat și cei patru copii. Vedeta nu mai are de gând să se întoarcă acasă, cel puțin până la toamnă. Bruneta a plecat în vacanță, la fel ca în fiecare vară, în Croația, acolo unde rămâne pe toată perioada verii.

Nicoleta Luciu a plecat din țară, cu tot cu copii

Nicoleta Luciu ar fi fost pe vremea lui Ceaușescu o mămică eroină. Are 4 copii și nu are timp de nimic deorece micuții o țin ocupată toată ziua. Aceștia fac mult sort și trebuie duși fiecare la sportul pe care îl practică, în timpul anului. În plus, fiecare trebuie să-și facă temele și tot așa.

Zilele Nicoletei Luciu sunt pline de dimineața, până seara târziu. Ei bine, altfel stă situația vara. Bruneta își ia copiii și pleacă în vacanță în Croația, acolo unde petrec foarte mult timp pe yahtul de lux al soțului său. Practic se mută în fiecare vară pe yaht. Sunt aproape de apă, de soare, de terase și de toate atracțiile pe care le poți găsi în Croația.

Vedeta petrece vara în Croația
Chiar dacă este în vacanță, Nicoleta Luciu nu se poate odihni așa cum și-ar dori, deoarece copiii au nevoie de îngrijire și atenție. În plus, trebuie să le gătească în fiecare zi. Are o bucătărie de lux pe yaht, așadar situația se ușurează puțin. Vara, Nicoleta Luciu și micuții săi mai sunt vizitați de mama ei sau de sora ei, Iuliana Luciu.

”Nicoleta și copiii sunt în Croația, așa cum merg în fiecare an. Toată vara o petrec acolo, practic se mută acolo pe perioada verii. E benefic și pentru copii, fac sporturi de apă, înoată mult, și ea stă la soare, se mai plimbă. Are toate condițiile acolo, într-adevăr și gătește aproape zilnic, pentru că își hrănește copiii sănătos, iar ea mănâncă la fel de sănătos. Seara fac plimbări prin oraș, vizitează una-alta, stau la terasă, în unele zile merg la aqua park, sau în alte zone frumoase, din apropierea locației unde stau ei.

Zsolt Jr a început să filmeze toată vacanța, vrea sa faca vlogging, Nicoleta îl susține și chiar îl ajută cu sugestii. Tânărul și-a făcut canal de youtube, așadar, la el nu este doar vacanță, ci și muncă, să spunem. Filmează mult pentru canalul său. În perioada în care ei stau în Croația, îi mai vizitează mama Nicoletei sau sora ei, Iuliana. Înainte, când erau tripleții mai mici, Nicoleta pleca cu tot cu bone după ea”, a declarat un apropiat al vedetei.