Pentagon. Strategia SUA de ”slăbire a Rusiei”: ”O investiție pentru a neutraliza armata Rusiei pentru următorii 10 ani”

 

Secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, declară că SUA vor să vadă ”Rusia slăbită până la punctul în care să nu mai poată face lucrurile pe care le-a făcut în Ucraina”.

Declarația oficialului american concluzionează o nouă strategie, pe termen lung, a Statelor Unite și a aliaților: aceea de a învinge Rusia atât de decisiv pe câmpul de luptă, încât să o împidice să mai lanseze vreodată un astfel de atac, comentează CNN.

Comentariul lui Lloyd Austin relevă obiectivele Americii în acest moment, și anume „să facă din această invazie un eșec strategic pentru Rusia”, a spus un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, potrivit CNN.

”Vrem ca Ucraina să câștige. Unul din obiectivele noastre este să limităm capacitatea Rusiei să mai facă din nou așa ceva, după cum a spus și secretarul Austin. De aceea înarmăm Ucraina cu arme și echipamente – pentru a se apăra de atacurile Rusiei, și de aceea folosim sancțiuni și controlul exporturilor care au ca țintă industria de apărare a Rusiei – pentru a submina puterea economică și militară a Rusiei de a-și amenința și ataca vecinii”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Și alți oficiali din administrația Biden au făcut referire la ideea americanilor de a face ca Rusia să iasă mai slăbită din acest conflict.

Dar până acum, oficialii americani au fost reținuți în a declara deschis că obiectivul SUA este să vadă Rusia eșuând și să fie neutralizată militar pe termen lung, exprimând în schimb un optimism prudent că se va ajunge la o înțelegere negociată.

Această schimbare de strategie s-a remarcat mai bine în ultimele săptămâni, fiind pusă în evidență de tolerarea unor riscuri mai mari, prin trimiterea de armament complex către Ucraina, și reflectă credința că obiectivele lui Putin în Ucraina nu se vor încheia dacă reușește să ocupe o parte a țării, la fel cum s-a întâmplat după anexarea Crimeii în 2014, a afirmat un diplomat britanic.

”Chiar dacă se ajunge la un soi de înțelegere, prin care Putin obține o bucată din Donbas și lucrurile se liniștesc, logica spune că mai e loc de a continua pe această cale. Adică ceea ce obții pe câmpul de luptă acum este nu numai o victorie pe termen scurt, ci și o strategie pe termen lung”, potrivit diplomatului britanic.

Oficialii americani și occidentali realizează, din ce în ce mai mult că Rusia trebuie lovită militar și economic atât de puternic, încât agresiunea să fie oprită definitiv, au spus oficiali citați de CNN.

”Rusia a pierdut deja mult din capacitatea ei militară. Și o mare din trupele sale, ca să fim sinceri. Și vrem să ne asigurăm că nu mai au capacitatea de a înlocui rapid aceste pierderi”, a spus Lloyd Austin după vizita la Kiev.

Oficialii administrației Biden se manifestă optimist în privința atingerii obiectivului, au declarat surse pentru CNN. Oficiali din administrație și surse din Congres spun că sunt încrezători în faptul că un sprijin militar continuu pentru Ucraina poate avea ca rezultat pierderi importante pentru Rusia, care vor afecta capacitatea ei militară pe termen lung, ceea ce va fi un beneficiu strategic pentru SUA.

”Privim asta ca pe o investiție pentru a neutraliza armata și marina Rusiei pentru următorii zece ani”, a declarat o sursă din congres, care este la curent cu asistența militară trimisă Ucrainei.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat luni că, în vreme ce „evident, în Ucraina este război”, Statele Unite și aliații ”vor și să împiedice Rusia să extindă eforturile sale și obiectivele președintelui Putin dincolo de asta” (Ucraina – N.R.).