Nu ne pricepem deloc la oameni! – Povestioara care te trezește la realitate!

Știrile zilei

Tratamentul RUSESC natural pentru combaterea VARICELOR

Majoritatea femeilor suferă de această boală a varicelor. Fie că vorbim despre venele groase care ies în relief sau...

Obiectul misterios pe care l-a avut Ceaușescu atunci când a murit. Ce s-a întâmplat după moartea dictatorului

După execuția celor doi foști dictatori, Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena, au existat numeroase mistere. După ce au...

China neagă apariția Covid-19 în Wuhan. Unde a apărut pentru prima oară

La aproape un an de când coronavirusul a apărut în lume, pentru prima oară în Wuhan, China încă pune...

Doi băieți umblau pe scară cu o cutie mare în mână. De fapt, cutia nu era chiar atât de mare, dar și băieții aveau vreo 10 ani, așa că aceasta în mâinilor lor arăta enormă. Erau îmbrăcați după vreme: căciuli din blană de iepure, papuci și paltoane groase.

-Nene! – m-a atins de mânecă unul din ei. – Nu ai nevoie de un cățeluș?

-Nu, dar ce vindeți cățeluși?

-Nah, cineva i-a aruncat în scara cu tot cu această cutie și ei schiolălăiau acolo… Probabil, vor să se întoarcă acasă.

Am deschis cutia, pe care o strângea la piept cel de-al doilea băiețel. Din întunericul ei m-au privit 5 perechi de ochi. Cățelușii erau dolofani, rotunzi și dădeau din cozi.

-Nu, băieți, nu am nevoie de căței. Am acasă doi pisoi. Mă tem că nu se vor împrieteni între ei.

Explicația mea a fost acceptată cu înțelegere. Cei doi băieți au oftat, au închis cutia și au continuat să sune pe la ușile oamenilor, în căutarea viitorilor proprietari.

Au sunat și la ușa vecinului meu. După câteva clipe, ușa s-a deschis și bărbatul a apărut în prag. Nu știu ce serviciu avea, dar arăta ca un profesor, întotdeauna îmbrăcat bine, ducând o servietă. Am observat de câteva ori cum își strâmba fața când atingea mânerul ușii de la intrare. Deseori, le făcea observații vecinilor. În general, comentariile lui erau corecte, de genul „Nu fumați în lift” sau „ nu scuipați și nu lăsați gunoi în scară”. Era un bărbat adecvat.

-Cine e? – vecinul s-a uitat la băieții mozoliți și și-a strâmbat fața într-un mod familiar.

-Domnule, nu aveți nevoie de un cățel? – a întrebat cu speranță băiatul care ținea cutia. -Priviți, cât sunt de drăguți! – s-a grăbit să deschidă el cutia.

-Ștergeți-o de aici, huliganilor! Și luați-vă și puricoșii ăștia de aici! De vă mai văd o dată pe aici, vă cobor rapid de pe scări de nu veți mai putea merge!

Băieții s-a grăbit să plece de la bărbatul arogant. Au continuat să sune la ușile locatarilor acelei case, dar toate încercările lor de a le găsi cățelușilor un stăpân binevoitor se sfârșeau la fel: erau alungați, insultați și amenințați. Nimeni nu avea nevoie ei. Îi aștepta un viitor trist, o iarnă cu temperaturi joase, ger și foamete la parterul unei scări reci.

După două ore, le rămăsese un singur apartament, al alcoolicului Sashka. Băieții au lăsat-o la urmă în mod special, pentru că le era frică de acel personaj răutăcios cu privire de lup. Nu că era un alcoolic de neremediat, dar mirosea de la el a mahmureală mai întotdeauna. Și era complet imprevizibil în acțiunile sale. Sashka nu iubea oamenii, iar oamenii nu-l iubeau pe Sashka. Dar era o diferență între ei: Sashka nu se temea de oameni, iar oamenii se temeau de el. Și cum să nu-ți fie frică de un mojic zdravăn, nebărbierit, mereu beat, care te privește cu niște ochi de vârcolac?

Băieții au bătut atent la ușă. Speranța de a le găsi cățelușilor un adăpost scăzuse aproape complet. Din spatele ușii se auzi o voce răgușită, ceva căzu jos, apoi se ridicase și ușa se deschise. Niște ochi supărați îi privea de sus în jos pe băieții, care mai că nu puteau vorbi de frică.

Nu ne pricepem deloc la oameni! - Povestioara care te trezește la realitate! 1
-Ei? – a rostit bărbatul. -Ce e?

-Păi… aici… nu aveți nevoie? – a încercat să explice cu un glas tremurător cel ce ținea cutia. Voiau să lase totul și să fugă, dar dorința de a salva cățelușii le depășea frica. – Luați-i, vă implorăm! Altfel vor muri.

Sashka s-a uitat la băieți, apoi la cutie și și-a întins încet mâinile păroase și nespălate spre ei. Apoi s-a întâmplat ceva groaznic. Lucrul groaznic a fost că băieții au înțeles un simplu adevăr: că omul bun nu este neapărat cel ce arată bine pe dinafară.

Sashka a luat cutia cu toți cei 5 cățeluși. O săptămână întreagă l-am întâlnit ducând sacoșe, fie cu lapte, fie cu ceva gustos de la magazinul pentru animale de companie. Apoi, a construit o cușcă mare lângă depozitul unde lucra ca paznic și i-a mutat acolo. Acum, cățelușii nu mai schiolălăiesc, ci s-au transformat în niște paznici serioși și, cel mai important, ascultători.

P.S. Am scris această povestioară pentru a-mi reaminti mai întâi de toate mie: exteriorul nu este decât pleavă. Contează ceea ce se află în interior. Și pentru că nu am putut să nu o scriu, pentru că și eu am fost un copil care ducea o astfel de cutie în îndepărtatul 1984.

Autor: Sergey Kobah

loading...
- Advertisement -

Advertoriale promovate

Alte articole pe aceiași temă