All for Romania
Stiri din Romania si Diaspora

Nunta regală. Prințul Harry se căsătorește cu Meghan Markle. Programul ceremoniei

Prinţul Harry al Marii Britanii, nepotul reginei Elisabeta a II-a, şi logodnica sa, Meghan Markle, se vor căsători religios, sâmbătă de la ora 11:00, în capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor.

O sută de mii de persoane sunt așteptate la Windsor.

Prinţul Harry, în vârstă de 33 de ani, şi actriţa Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, s-au logodit pe 27 noiembrie 2017. Sâmbăta, de la ora 11:00, se vor căsători în capela St. George.

Cu 24 de ore de dinainte de nuntă, prinţul Harry şi logodnica sa, Meghan Markle, şi-au petrecut noaptea separat. În timp ce prinţul Harry şi-a petrecut noaptea alături de fratele său mai mare, prinţul William, la hotelul Coworth Park, Meghan şi mama sa, Doria Ragland, au mers la la hotelul Cliveden House, aflat în proximitatea domeniului Windsor.

Meghan Markle va fi condusă la altar de către tatăl prinţului Harry, prinţul Charles. Iniţial, tatăl actriţei urma să îşi conducă fiica la altar, dar Thomas Markle nu va fi prezent la nunta regală din cauza unei intervenţii chirurgicale pe cord.

Prințul George va fi însărcinat cu aducerea verighetelor la altar, iar prințesa Charlotte va fi domnișoară de onoare.

Palatul Buckingham a confirmat că la nunta regală va fi prezent şi soţul reginei Elisabeta a II-a, prinţul consort Philip, în vârstă de 96 de ani, în ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă, acesta suferind o intervenţie chirurgicală în urmă cu o lună.

Prinţul William, fratele prinţului Harry, va fi cavalerul sau de onoare. În 2011, la nunta prinţului William cu Kate Middleton, Harry a fost cavalerul sau de onoare.

Vineri după amiază, Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, a făcut cunoştinţă cu regina Elisabeta a II-a şi au băut un ceai împreună.

La nunta regală vor fi prezenţi 600 de invitați, printre care și actorul George Clooney, cântăreții Elton John și Sting, dar și Serena Williams.

Programul ceremoniei:

Ora 08:00

Cei 1.200 de reprezentanţi ai publicului larg care au fost invitaţi la nuntă vor începe să sosească pe peluza Castelului Windsor.

08.30 – 10.00

Cei 600 de invitaţi care vor asista la ceremonia religioasă vor începe să sosească în trăsuri din care vor coborî în apropiere de Round Tower, un turn din structura Castelului Windsor. Invitaţii vor merge apoi pe jos către capelă, accesul fiind permis prin intrarea sudică a acesteia, informează Agerpres.ro

Ora 10.20

Membrii familiei regale britanice vor începe să sosească şi vor intra în capelă prin Poarta Galileei. Unii dintre ei vor veni pe jos, alţii vor veni în automobile. În jurul acestei ore, Meghan Markle şi mama ei vor părăsi hotelul la bordul unui automobil, care va străbate promenada Long Walk ce duce până în faţa castelului, oferind spectatorilor ocazia de a o vedea pe mireasă în drumul ei spre capelă.

loading...
Sursa: Stirile ProTv