O celebră cântăreață s-a stins chiar de Anul Nou. Veste tristă pentru fani

Anul începe cu o veste tristă pentru fanii formației The Pointers Sisters. Cântăreața Anita Pointer s-a stins din viață după o luptă lungă cu o boală cruntă. Aceasta avea vârsta de 74 de ani și a pierdut lupta cu boala chiar de Anul Nou.

Vestea tristă a venit ca un trăsnet pentru fanii celebrei cântărețe
Anita Pointer se lupta cu cancerul de mai multă vreme, însă a pierdut lupta chiar în pragul Anului nou. Aceasta a murit la casa ei de Beverly Hills, înconjurată de familie și prieteni, după cum au informat reprezentanții artistei.

Familia ei a transmis un mesaj foarte emoționant prin care a fost anunțat decesul uneia dintre cele mai îndrăgite căntărețe din toate timpurile. Fanii nu au ezitat să își exprime părerea de rău și să transmită condoleanțe familiei îndurerate.

“Deşi suntem profund întristaţi de pierderea Anitei, suntem alinaţi la gândul că ea este acum cu fiica ei Jada şi cu surorile June & Bonnie şi în pace.

Ea a fost cea care ne-a ţinut pe toţi aproape şi împreună de atâta timp. Dragostea ei pentru familia noastră va dăinui în fiecare dintre noi”, a transmis familia într-un comunicat.

Anita Pointer a avut mare succes alături de susrorile sale
Primele surori care au început să cânte au fost June şi Bonnie, în anul 1969.

Ulterior, acestora li s-a alăturat și Anita Pointer, după ce a decis să riște și să renunțe la slujba ei normală de secretară pentru a urma calea muzicii și a face parte din grupul muzical deschis deja de surorile ei. Trupa a cunoscut un mare succes în anii care au urmat, reușind să devină cunoscută la nivel internațional în scurt timp.