O NOUĂ BANCNOTĂ ÎN ROMÂNIA – — >

Bancnota respectivă va avea valoarea nominală de 20 lei și va fi prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină,

Ecaterina Teodoroiu, potrivit informațiilor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Apare o nouă bancnotă în România! Se întâmplă de la 1 decembrie
„Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească”, este scris într-un comunicat al BNR.

Astfel, bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus).

În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECI”, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEI”, data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021”, valoarea nominală în cifre „20”.

Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”, seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.