O tânără a găsit 21.800 de lei într-un bancomat și a plecat cu ei. Polițiștii cer ajutor să o găsească

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a dat în urmărire, miercuri, o tânără necunoscută, care a plecat cu suma de 21.800 lei, rămasă blocată într-un bancomat în urma unei tranzacţii eşuate.

„La data de 8 august a.c., un cetăţean s-a deplasat la sucursala unei bănci din municipiul Târgu Mureş pentru a depune într-un cont bancar 21.800 de lei. După ce banii au fost depuşi, ca urmare a unei erori a bancomatului, suma de bani a rămas blocată în interiorul locaşului, cetăţeanul în cauză nesesizând cele întâmplate. Astfel, suma care a rămas în interiorul locaşului de depunere a numerarului a fost însuşită, pe nedrept, ulterior, de către o persoană neidentificată”, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă, transmite Agerpres.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mureş au deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „însuşirea bunului găsit” şi au dat publicităţii fotografia tinerei, surprinsă de camerele de supraveghere.

„Poliţiştii mureşeni solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării femeii din imagine şi lămuririi situaţiei de fapt. Oricine poate oferi detalii cu privire la această persoană este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, mai menţionează comunicatul IPJ Mureş.