Ordonanță de Urgență pentru vârsta de pensionare a profesoarelor!

„Un alt proiect de act normativ este o Ordonanță de Urgență pentru modfiicarea Legii educației în vederea armonizării acestei legi cu Codul Muncii și pentru implementarea unei decizii a Curții Constituționale în ceea ce privește vârsta de pensionare a personalului de gen feminin angajat în instituțiile de învățământ. Guvernul a adoptat acestă ordonanță pentru a transpune decizia Curții Constituționale a României.


Te rugam sa apreciezi !

A fost o lacună a legislației trecute în ceea ce privește vârsta de pensionare, posibilitatea ca persoanele de gen feminin, opțional, să decidă rămânerea în activitate până la vârsta de 65 de ani, așa cum este permis în Codul Muncii și pentru celelalte categorii de profesii. Era o excepție, CCR a decis că este neconstituțional și, prin urmare, Guvernul a adoptat acestă ordonanță pentru a transpune decizia Curții”, a afirmat șeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă, joi, la finalul ședinței de Guvern.

Legislația în vigoare exceptează femeile din învățământ de la posibilitatea de a se pensiona la 65 de ani, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat în defavoarea acestei excepții.

loading...