-0.3 C
București
joi, 28 ianuarie 2021

Paula Gimenez a fost găsită fără suflare în propria locuință

Paula Gimenez a fost găsită fără suflare în propria locuință.

O cunoscută interpretă de muzică rap s-a stins din viață, la scurt timp după ce a postat un mesaj cutremurător pe contul său de socializare. Decesul a avut loc în data de 25 decembrie, după ce tânara de 21 de ani a participat la o petrecere.

Paula Gimenez, găsită moartă în casă
Totuși, se pare că autopsia a arătat faptul că decesul fetei a fost cauzat de asfixiere prin spânzurare. Treaba se complică și mai tare, ținând cont de faptul că înainte cu doar câteva zile de tragedie, Paula a postat un mesaj pe contul său de socializare.

În mesajul respectiv, tânara scria faptul că este extrem de speriată de prietenul ei, Franco N. Ba chiar, tânara mai susținea faptul că iubitul ei a venit de nenumărate ori la ea acasă, a fost violent și a spart lucruri prin casă.

„Sunt foarte speriată de ce poate face. Nu am fost atât de speriată niciodată. Sunt conştientă că ceva se poate întâmpla şi îl evit, să sperăm că nu… Nici nu vreau să mă gândesc. Dar vine, sparge totul. Am făcut sesizări, dar a venit de 60 de ori la mine acasă şi a făcut praf totul. Dacă ceva mi se întâmplă, să se ştie că am scris asta aici”, a transmis Paula Gimenez.

La momentul actual, fostul iubit al Paulei Gimenez a fost arestat. Totuși, individul a declarat faptul că ar fi primit un mesaj neașteptat de la iubita lui, în care îi spunea faptul că își va face rău, dacă nu se va întoarce acasă la ea. Bărbatul este principalul suspect, ținând cont și de faptul că cei doi au participat la petrecerea de pe 25 decembrie.

Cântăreaţa Chacha Sherly a murit într-un accident de mașină
Cântăreaţa Chacha Sherly a murit într-un accident de mașină la doar 29 de ani. Tristul eveniment a avut loc marţi, în Indonezia. Vestea că Chacha Sherly s-a stins din viața a șocat o lume întreagă.

Decesul faimoasei cântăreţe ă Chacha Sherly, a șocat o lume întreagă. Femeia s-a stins din viața în urma unui accident teribil de mașină, în Insula Java, potrivit presei indoneziene.

Ultima persoană cu care această legătura a fost chiar fratele ei, Bimmas. Chacha i-a trimis un mesaj fratelui, în care îi spunea că ar trebuie să renunțe la fumat și să focuseze mai mult pe sănătatea să, pentru a putea avea grijă de tatăl și de mama lor.

„M-am oprit la un shop, ca să-mi cumpăr o ţigară electronică, dar în timp ce vorbeam cu ea la telefon mi-a spus foarte hotărâtă că n-ar trebui să mai fumez. Mi-a spus să am grijă de sănătatea mea, pentru a putea continua să am grijă de tatăl și mama noastră„, a povestit el.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate