16.4 C
București
vineri, 7 mai 2021

Pensii 2021. Cine se poate pensiona în acest an fără a avea vârsta necesară

Pensii 2021. De-a lungul timpului, au avut loc tot mai multe schimbări în ceea ce privește pensiile. Pentru a ne asigura că nu ratăm niciun an atunci când ajungem la vârsta de pensionare, este bine să știm ce noutăți au fost stabilite de autorități. Află care sunt condițiile pentru a te pensiona anul acesta.

Pensii 2021. Pensionarea înainte de termen
În 2020, femeile și bărbații puteau ieși mai devreme la pensie dacă îndeplineau condițiile privind stagiul de cotizare. Legea se schimbă din luna septembrie 2021, însă mai există o șansă pentru ca oamenii să iasă la pensie mai devreme. Aceste beneficii vor fi valabile pentru o perioadă de 8 luni.

Pensia pentru limită de vârstă este reglementată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. După cum se știe, stagiul de cotizare minim e de 15 ani, în timp ce acela complet este de 35 de ani. Persoanele care se pot pensiona în aceste 8 luni, deși nu au ajuns la vârsta necesară, pot afla dacă se încadrează în tiparul stabilit folosind un calculator special, pus la dispoziție de specialiști.

De exemplu, vârsta standard de pensionare diferă pentru femei este de 63 de ani. În anul 2021, femeile o pot face și la 61 de ani trecuți. Pentru bărbați, regulile rămân la fel ca în anul trecut: pensionare la 65 de ani, cu îndeplinirea condițiilor minime de cotizare: cel puțin 15 ani munciți legal. Persoanele exceptate de la această regulă sunt cele care au muncit în condiții grele.

Există mai multe categorii de persoane care beneficiază de anumite reduceri atunci când vine vorba de vârsta de pensionare. Potrivit legii, personalul profesionist operativ beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are vârsta minimă de 57 de ani, are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.

“Contractul individual de muncă al personalului profesionist operativ nu poate înceta prin demisie în cazul instituirii, potrivit legii, a stării de urgenţă, a stării de asediu sau a stării de alertă ori în caz de mobilizare şi de război, precum şi în situaţii de accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu urmări deosebit de grave”, conform legii.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate